Previziuni sumbre pentru Bacalaureat: Dezastru la simulare în Sălaj

Nici jumătate dintre liceenii sălăjeni din clasele terminale nu au reuşit să obţină medii minime la simularea examenului de Bacalaureat. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, promovabilitatea la clasele a XII-a a fost de 38,23 la sută. Cele mai slabe rezultate au fost la proba obligatorie a profilului, matematică şi istorie, unde, dintre elevii care au suţinut testarea, doar 44,72 la sută au reuşit să obţină note de trecere. O promovabilitate scăzută s-a înregistrat şi la proba la alegere a profilului şi specializării, unde 58,57 la sută dintre candidaţii au luat note peste cinci. Proba la limba maternă a fost promovată de peste 70 la sută dintre elevii claselor terminale, iar proba la limba şi literatura română, de peste 60 la sută.
Rezultate şi mai slabe au fost obţinute de către elevii claselor a XI-a. Aceştia au avut de susţinut trei probe, respectiv la limba şi literatura română, la limba şi literatura maternă şi cea obligatorie a profilului, matematică şi istorie. Cea care le-a dat bătăi de cap se pare că a fost ultima testare, care, în funcţie de profil, a fost la matematică sau la istorie. Cel puţin aşa reiese din datele centralizate de ISJ Sălaj. Doar 37, 91 la sută dintre liceenii din clasele a XI-a au reuşit să obţină note de trecere la această probă. Cele mai bune rezultate au fost la limba şi literatura maternă, unde, peste 67 la sută dintre candidaţi au promovat, iar la limba şi literatura română, puţin peste 50 la sută dintre elevii care au suţinut testarea au luat note peste cinci. Per total, promovabilitatea la clasele a XI-a a fost sub 30 la sută.
Rezultatele de la Simularea Examenului de Bacalaureat Naţional 2015 s-au afisat, în şcoli, joi, 12 martie. „Menţionăm că promovabilitatea la examenul de Bacalaureat presupune o medie generală a probelor scrise de minimum 6, iar nota minimă de promovare a unei probe este 5”, au precizat reprezentanţii ISJ Sălaj.
Elevii clasei a XI-a nu au susţinut proba la alegere, având în vedere că aria de acoperire disciplinară în clasa a XI-a nu este similară celei de clasa a XII-a. De asemenea, elevii clasei a XI-a au susţinut proba la Istorie (proba obligatorie a profilului) în baza programei parcurse pentru clasa a XI-a, şi nu a XII-a, aşa cum se procedează în cadrul examenului naţional de Bacalaureat.
Notele obţinute la simulările nationale se pot trece in catalog, doar la solicitarea elevului. De asemenea, rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

6 Thoughts to “Previziuni sumbre pentru Bacalaureat: Dezastru la simulare în Sălaj”

  1. Anonim

    Am observat că au picat cei care n-aveau uniformele pe ei. Se așteaptă ca și profesorii în uniformă să fie mai competenți.

  2. Anonim

    de ce nu se da examen si din religie? sau sa primeasc ceva in plus la nota finala, in functie de cat au pus in cutia milei? in orice scoala si liceu, cie mai multi profesori la o materie sunt de religie, dei religia sa fie materia de baza la bac, sau poate sa fie singura ! sa mai invatam sa ne sacrificam=kamicaze in numele religiei

    1. Anonim

      sunt curios când procuratura o sa inceapa verificarile privind modul de incriere a copiilor la religie.
      de ce? deoarece inainte de finalizarea termenului de depunere a acestor cereri, am avut sedinta cu parinti, la care au participat dirigintele, directorul scolii si doi „profesori de religie”. Discutia a inceput cu plansete si rugaminti, sa-i ajutam pe saracii „profesori de religie” sa nu ramana fara loc de munca, si efectul a fost unul minim la parinti.
      Apoi au inceput cu promisiuni, note de 10, deci medie de 10, deci media generala mai mare, deci sanse mai mari la admitere, si nici asta nu a prea a avut mare efect la parinti.
      Dar la uma avenit solutia extrema AMENINTARI : DACA NU INSCRIETI COPII LA ORA DE RELIGIE, APOI O SA AIBA DE SUFERIT LA CELALALTE MATERII, o sa primeasca note mai mici ! caci colegii „profesorilor de religie” o sa tina cont la notarea elevilor, daca acesti studiaza sau nu religia.
      Si uita asa de la un procend de 10-15% din parinti care au depus cerere pentru ora de religie, a ajuns ca in clasa copilului meu, doar eu sa nu inscriu elevul la ora de religie. Si acum imi vine copilul acasa si-mi spune ca el este dat ca un exemplu rau, in fata colegilor de unii profesori. Deic asta este „iubirea si bunatatea” promovata de acesti „profesori de religie” !

  3. cenzura sau ce? unde e articolul?

    Fraudă cu fonduri europene | Magazin Salajean

    … uz de fals pentru Adela Ciupe şi SC Grami Finca SRL, … uz de fals în formă continuată pentru inculpata Ancuţa Ilieş şi SC Ancu Finca SRL. …

  4. Anonim

    Subiectul articolului era cu totul altul! Asa va place sa va bagati in seama ca musca undeva. Si eu am copil la liceu, iar la sedinta cu parintii, dirigintele a dat cererile doar celor care au solicitat acest lucru. Asa ca nu mai generalizati si nu vorbiti numai sa va aflati in treaba. De cand lumea si pamantul cine a invatat a promovat examenele, cine nu….nu! O zi buna!

    1. difuzoare ?!

      nu e normal ca dirigintele sa „inmaneze” cererile ! treaba lui e alta ! dar ceea ce comentezi, confirma faptul ca s-au facut „presiuni” asupra copiilor si a parintilor !!
      si adevarul supara, mai laes biserica, ceea care il „promoveaza” 🙂 cinstea. omenia si alte asemenea „caracteristici” pe care ea nu le are deloc

Leave a Comment