Premii şi menţiuni pentru modeliştii jibouani

 
Micii constructori şi navigatori ai Clubului Copiilor din Jibou, coordonaţi de profesorul Cornel Ciatarâş, au participat, în perioada 14-24 iulie, la trei concursuri naţionale de navomodele şi automodele, ce s-au desfăşurat în staţiunea Amara, din judeţul Ialomiţa. Competiţiile au fost organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, Palatul Copiilor Slobozia şi Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti. Potrivit informaţiilor primite de la Victor Pintea, directorul Clubului Copiilor din Jibou, înarmaţi cu dârzenie, ambiţie şi mult talent, cum aveau să dovedescă pe pracursul zilelor de concurs, cei trei elevi din Jibou au obţinut rezultate remarcabile.
Astfel, la Concursul Naţional de Navomodele, Dan Dârjan a obţinut premiul II – secţiunea machete, iar Sebastian Corniş, menţiune – secţiunea navigaţie radio – comandă îndemânare. La Concursul Naţional de Automodele, locul II i-a revenit lui Sebastian Butaş – secţiunea radio – comandă circuit viteză, iar menţiune a obţinut Sebastian Corniş, la secţiunea radio – comandă Off – Road.
La cel de-al treilea concurs – „Marele premiu al Palatului Naţional al Copiilor Bucureşti”, elevii jibouani au obţinut trei premii: navomodele – secţiunea navomodele civil – locul II – Dan Dârjan, secţiunea radio – comandă evoluţie – locul III – Sebastian Corniş şi la automodele – locul III – Sebastian Butaş – secţiunea radio – comandă îndemânare.
În clasamentul general al celor trei concursuri, echipajul din Jibou a obţinut locul II. De asemenea, profesorul Cornel Ciatarâş, de 40 de ani la „timona” cercului de Navomodele de la Clubul Copiilor Jibou a primit din partea organizatorilor o diplomă de excelenţă.

Leave a Comment