Pledoarie pentru apă la Palatul Copiilor

Magazin Salajean 26 martie 2012 0

Pledoarie pentru apă la Palatul CopiilorZeci de elevi din Zalău au marcat, vineri, la Palatul Copiilor, Ziua Mondială a Apei. Acţiunea, care s-a desfăşurat in parteneriat cu Agenţia de Protecţia Mediului Sălaj şi Sucursala Sălaj a Companiei de Apă Someş Cluj, a antrenat peste 40 de copii, elevi din clasele II-VII. Şcolarii implicaţi in proiectul Pledoarie pentru apă sunt membri ai Cercului de Chimie experimentală (condus de profesor Andreea Ilieş), ai Cercului de Ecoturism (profesor Laura Surd) şi ai Cercului de Ecologie (profesor Petru Sampetrean). Manifestarea, aflată la prima ediţie, s-a derulat sub forma unui simpozion, in care participanţii au prezentat desene şi picturi executate de ei şi, totodată, şi-au etalat cunoştinţele legate de apă.

Prin această acţiune, elevii participanţi vor deveni un model pentru colegii lor, ştiind că au inţeles importanţa apei şi au hotărat s-o protejeze. In cadrul unei vizite de documentare la Staţia de Epurare din Zalău, inserată in activităţile dedicate acestui eveniment, copiii au decis să se implice activ in menţinerea cat mai curată a apei. Le mulţumim pentru modul in care au inţeles să participe la simpozionul de astăzi, ne-a declarat profesorul Andreea Ilieş. Pentru realizările lor, cei mici au fost răsplătiţi cu dipome şi premii, constand in dulciuri, de către organizatori (APM Sălaj şi CAS Sucursala Sălaj).

Acţiunea de vineri face parte din activităţile cercurilor ştiinţifice de la Palatul Copiilor din Zalău şi se raliază demersurilor derulate in lumea intreagă, sub genericul Apă pentru viaţă decretat de UNESCO pentru intervalul 2005-2015. Consilierul de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene in Romania, Roxana Morea, ne-a informat, in baza rezultatelor unui sondaj Eurobarometru, recent realizat, că aproape trei sferturi dintre europeni sunt de părere că UE ar trebui să propună măsuri suplimentare pentru rezolvarea problemelor din domeniul apei cu care se confruntă Europa. Marea majoritate, adică 68 la sută, consideră că problemele legate de apă sunt grave. Seceta, inundaţiile şi poluarea chimică a apelor sunt considerate a fi provocări majore. De asemenea, 62 la sută dintre cetăţeni nu se consideră suficient de bine informaţi, in timp ce 67 la sută dintre ei cred că modul cel mai eficient de a reduce problemele legate de apă ar fi sensibilizarea publicului cu privire la acestea. Se bucură, de asemenea, de susţinere publică unele măsuri precum amenzi mai mari pentru poluatori, o politică de preţuri mai echitabilă sau stimulente financiare (subvenţii sau scutiri de taxe), ne-a spus Roxana Morea. In acest context, 73 la sută dintre europeni cer luarea mai multor măsuri la nivelul UE pentru reducerea problemelor legate de apă.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »