Peste 90 la suta dintre dascalii salajeni, in greva generala

Magazin Salajean 23 aprilie 2010 0

Peste 90 la suta dintre dascalii salajeni, in greva generala Peste 90 la suta dintre salariatii din invatamantul salajean au participat la greva generala de o zi, din data de 22 aprilie. Potrivit informatiilor furnizate de liderul Ligii Sindicatelor Libere din Invatamant (LSI) Salaj, Eusebiu Lehene, toate unitatile de invatamant din judet, cu exceptia a trei unitati scolare, au fost in greva generala in data de 22 aprilie, fiind sistata activitatea la orele de curs. Putin peste 90 la suta dintre salariatii din cele aproximativ 500 de unitati de invatamant preuniversitar din Salaj au participat la greva generala de o zi.

In privinta institutiilor de invatamant care nu au dorit sa ia parte la greva, probabil a fost o problema de comunicare intre liderii de sindicat si cadrele didactice din acele unitati scolare. In orice caz, suntem foarte multumiti de procentul de participare la aceasta actiune de protest, de modul in care au raspuns colegii nostri la sustinerea drepturilor lor cuvenite prin lege, ne-a comunicat, ieri, Eusebiu Lehene. Dupa cum am amintit mai sus, trei unitati de invatamant au desfasurat cursurile dupa programul normal: Liceul Teoretic Simion Barnutiu din Simleu Silvaniei, Scoala Gimnaziala din Romanasi si Grupul Scolar Agricol Nusfalau.

Directorul Grupului Scolar Agricol Nusfalau, Camelia Florut, ne-a declarat ca dorinta de a nu participa la greva a fost in totalitate a cadrelor didactice. S-au tinut toate orele de curs, desi sindicatele din invatamant au anuntat profesorii ca, in data de 22 aprilie, este greva generala de o zi. A fost alegerea cadrelor didactice, nu am obligat pe nimeni sa participe sau nu la greva. Decizia colegilor de a se prezenta la ore a fost motivata de faptul ca in aceasta zi se sustine proba de evaluarea competentelor digitale si n-au vrut sa perturbe procesul de invatamant, ne-a spus, ieri, Camelia Florut.

Ca si colegii lor din tara, dascalii salajeni au protestat pentru ca primesc salarii mai mici fata de anul trecut si pentru ca nu mai beneficiaza de unele drepturi prevazute in contractele colective de munca. Alte nemultimiri semnalate de sindicalisti sunt legate de unele prevederi din Legea Educatiei Nationale, cum ar fi pierderea titularizarii in sistem, finantarea per capita si trecerea clasei a IX-a la gimnaziu. Liderul SLI Salaj ne-a mai spus ca, daca nu se vor lua masuri concrete in ceea ce privesc nemultumirile legate de drepturile salariale, de disponibilizarile anuntate in sistem, precum si de modificarea proiectului Legii Educatiei Nationale, se va recurge la o actiune de anvergura, la declansarea grevei generale pe termen nelimitat, la sfarsitul anului scolar.

Inspectorul general scolar al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Abrudan, ne-a comunicat ca orele neefectuate in timpul grevei generale din data de 22 aprilie 2010 vor trebui recuperate. Urmeaza a se stabili daca materia pierduta va fi recuperata in timpul ori dupa orele de curs, sau la final de saptamana.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »