Peste 340 de inscrisi la concursul de suplinire

Magazin Salajean 3 august 2011 0

Peste 340 de inscrisi la concursul de suplinirePeste 340 de salajeni participa astazi si maine la concursurile de suplinire in vederea ocuparii unui post in invatamantul preuniversitar pentru urmatorul an scolar. Un sfert dintre acestia au optat pentru concursul de suplinitori necalificati, unde examenul se sustine oral, spre deosebire de cel pentru calificati care se va da scris, dupa modelul examenului de titularizare.

Inspectorul de resurse umane din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Viorel Lungu, ne-a declarat ca la nivelul judetului sunt inscrisi 347 de candidati, dintre care 267 pentru concursul de suplinitori calificati si 80 pentru concursul de necalificati. Pentru concursul de suplinitori calificati si-au depus dosarele de inscriere cei 123 de candidati care nu au promovat concursul de titularizare, 48 care au parasit sala de examen la acest concurs dupa primirea subiectelor, 62 de candidati care nu s-au prezentat, precum si 34 de candidati care au optat doar pentru sustinerea acestui concurs de suplinire. Alte 80 de dosare au fost depuse pentru ocuparea unui post de suplinitor necalificat, ne-a declarat inspectorul Lungu.

Candidatii care opteaza pentru posturile de suplinitori necalificati vor sustine examenul in cursul acestei zile, urmand ca maine sa se prezinte la concurs cei care au optat pentru posturile de suplinitori calificati. Rezultatele vor fi afisate pe data de 8 august, la sediul ISJ Salaj, urmand ca rezultatele finale, dupa rezolvarea contestatiilor, sa fie publicate pe data de 11 august.

Ceea ce este nou in acest an este ca Ministerul Educatiei a impus ca acest concurs, pentru suplinitorii calificati, sa fie un concurs national, in sensul ca se vor da subiecte venite de la minister, se va corecta cu aceeasi seriozitate ca si cele de titularizare in centrele de evaluare si ministerul va cauta ca, pe aceasta cale, posturile sa fie ocupate de profesori bine pregatiti care reusesc sa treaca de concursurile scrise. Mai mult, in salile de examen vor trebui sa existe camere de supraveghere video, conform metodologiei aprobate de minister. Concursul pentru suplinitori necalificati a ramas neschimbat.

Centru de concurs pentru suplinire a fost desemnat Colegiul National Silvania Zalau. Pentru suplinire, la nivel judetean sunt disponibile aproximativ 470 de posturi, dintre care 45 au fost titularizabile, cu viabilitate de patru ani, insa nu au fost ocupate in cele doua etape de titularizare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »