Peste 100 de chiulangii, depistaţi în 4 zile

Flavia Pintea 4 martie 2013 1
Peste 100 de chiulangii, depistaţi în 4 zile

Peste 100 de elevi care absentau de la ore au fost surprinşi de poliţiştii sălăjeni în localurile din apropierea unităţilor de învăţămănt, în urma unor razii efectuate în perioada 28 februarie-3 martie 2013.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean IPJ Sălaj, Tincuţa Dumuţa, poliţiştii au acţionat în perioada 28 februarie-3 martie 2013, pentru prevenirea faptelor antisociale comise în zona adiacentă a unităţilor de învăţământ. Pe parcursul celor 4 zile, au fost verificate 123 de unităţi de învăţământ de pe raza judeţului, poliţiştii depistând peste 100 de elevi în localurile care îşi desfăşoară activitatea în zona acestor unităţi de învăţământ. “În perioada 28 februarie-3 martie 2013 au fost verificate 123 de unităţi de învăţământ, 24 în mediul rural şi 99 în mediul urban, fiind depistaţi un număr de 102 de elevi în localurile din zona adiacentă unităţilor de învăţământ. 38 de elevi în mediul rural şi 64 de elevi în mediul urban”, a precizat Tincuţa Dumuţa. Potrivit acesteia, reprezentanţii IPJ Sălaj, au trimis ieri notificări unităţilor de învăţământ privind numărul elevilor chiulangii, conducerile şcolilor urmând să ia măsurile necesare.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Zălăuan 4 martie 2013 at 19:02 - Reply

    Şi care este efectul acestor razii ?
    Mă tem că zero !!
    Sancţiunile pentru elevi sunt simbolice !!

Lasa un Raspuns »