O altfel de lectie de istorie

Magazin Salajean 25 ianuarie 2012 0

O altfel de lectie de istorieAlexandru Ioan Cuza, Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri si Mos Ion Roata au fost personajele care au dat culoare, ieri, unei altfel de lectii de istorie sustinute la Colegiul National Silvania din Zalau. In sala festiva a liceului, zeci de elevi din clasele a IX-a si X-a au participat la simpozionul Unirea Principatelor Romane din 24 ianuarie 1859 in memoria posteritatii. Aceasta actiune, dar si expozitia foto-documentara Unirea natiunea a facut-o! au fost inserate in proiectul educational Cuza Voda in vremea sa (1859-1866), organizat de cadre didactice ale liceului. Scurte prelegeri au fost sustinute de elevii: Loren Pop, Mara Pop, Andrei Coste, Andrada Putina, Dana Holhos, Dora Pascuta, precum si de profesorii (initiatori ai proiectului) Ioan Ciocian, Laszlo Laszlo si Viorel Marginean. Coordonatori ai actiunii de ieri au fost profesorii Monica Tarle, Voichita Lung, Maria Suciu, Irina Pintea, Ioana Iepure. La masa rotunda s-a vorbit despre formarea statelor nationale moderne in Europa, atitudinea puterilor europene fata de Unire, Unirea-problema europeana, calea plebiscitar-diplomatica in slujba unirii, alegerea lui Cuza ca domnitori, consolidarea unirii, reformele infaptuite, importanta istorica a evenimentului si Alexandru Ioan Cuza in memoria posteritatii istorice si nu in cele din urma au fost amintite demersurile lui Cuza pentru infiintarea invatamantului primar obligatoriu si gratuit. Elevi deghizati in personaje de exceptie ale vremii, Cuza, Kogalniceanu, Vasile Alecsandri sau Mos Ion Roata, au intrat si ele in scena, spre deliciul participantilor din sala. Prin aceasta ora de istorie extrem de atractiva, cadrele didactice si elevii de la Colegiul National Silvania si-au adus prinosul de recunostinta fata de cei care au pus bazele statului roman, in frunte cu domnitorul Cuza, personalitate marcanta a acestei tari. Istoria trebuie invatata, iar oamenii care se respecta, trebuie sa respecte istoria si pe cei care au faurit-o, a subliniat profesorul Ioan Ciocian.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »