Noi măsuri privind salarizarea în regim de plată cu ora pentru cadrele didactice din învăţământul primar

Învăţătorii, institutorii şi profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor putea fi salarizaţi în regim de plata cu ora pentru cursurile care depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la clasele cu predare în limba română, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Astfel, s-a semnat un ordin privind încadrarea personalului în regim de plata cu ora, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Educaţiei. În aceste condiţii, învăţătorii/institutorii/profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor putea fi salarizaţi în regim de plata cu ora pentru cursurile care depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la clasele cu predare în limba română.
În plus, a fost eliminată obligaţia ca învăţătorii/institutorii/profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale să desfăşoare activităţi didactice la clasă în acelaşi timp (în pereche) cu profesorii de specialitate care predau la clasele respective educaţia fizică, limbile moderne şi religia. Astfel, ei pot beneficia de acest timp pentru a-şi completa pregătirea metodico-ştiinţifică.
De asemenea, a fost stabilită ordinea în care se ocupă posturile didactice de predare/catedrele vacante şi rezervate în regim de plata cu ora. Pentru anul şcolar 2018-2019, rămân în vigoare prevederile Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5485/13.11.2017, unde încadrarea în regim de plata cu ora este reglementată prin articolele 94-96.
În acelaşi timp, va fi eliminată fişa de activitate lunară, formular ce era cuprins în Anexa 3 a ordinului nr. 4165/24.07.2018, urmând ca activităţile să fie evidenţiate în condica de prezenţă a unităţii de învăţământ.

Leave a Comment