Mai multă şcoală, mai puţine vacanţe!

Magazin Salajean 25 mai 2011 0

Mai multă şcoală, mai puţine vacanţe!

Propunerile privind modificarea vacanţelor din structura anului şcolar devin o certitudine. Mai precis, dispar vacanţele intersemestriale, vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână, cea de primăvară va fi de două săptămâni, iar cea de vară se scurtează, după cum a anunţat, ieri, Ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Potrivit noii Legi a Educaţiei, anul şcolar trebuie să înceapă într-o zi de luni şi să se sfârşească într-o zi de vineri. În consecinţă, următorul an şcolar va debuta pe 12 septembrie 2011 şi se va încheia pe 23 iunie 2012, fiind mai lung cu o săptămână decât precedentul. În privinţa vacanţelor şcolare, elevii vor merge la cursuri după următorul program: din 12 septembrie 2011 şi până în 23 decembrie 2011, primul semestru de şcoală, întrerupt doar de vacanţa preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar în săptămâna 22-30 octombrie; vacanţa de iarnă are loc în intervalul 24 decembrie 2011 – 15 ianuarie 2012; prima parte din semestrul al II-lea se desfăşoară între 16 ianuarie şi 6 aprilie, astfel încât vacanţa de primăvară va începe din 7 aprilie până în 22 aprilie; a doua parte a semestrului al II-lea va dura între 23 aprilie – 22 iunie 2012, vacanţa de vară fiind programată în perioada 23 iunie – 9 septembrie.

Modificări apar şi în săptămâna înaintea vacanţei de primăvară, care va fi rezervată doar activităţilor extraşcolare, menite să încurajeze implicarea socială, voluntariatul, dar în timpul cărora se vor organiza şi sesiuni tehnico-ştiinţifice sau concursurilor sportive. Tot în cadrul săptămânii intitulate Şcoala altfel, elevii vor susţine etapa naţională a olimpiadelor.

Ministrul Funeriu nu a afirmat dacă noua structură anului şcolar va fi una viabilă şi pentru anii următori. Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Ioan Abrudan, ne-a declarat ieri că nu a primit încă nimic oficial de la minister cu privire la modificarea structurii următorului an şcolar.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »