Liceele sălăjene îşi prezintă oferta educaţională pentru anul şcolar 2016-2017

Elevii sălăjeni din clasele a VII-a şi a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la ediţia 2016 a târgului ofertei educaţionale „Paşi în carieră”, ce va avea loc în perioada 19-21 aprilie, în organizarea Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE) Sălaj şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.
Manifestarea va fi găzduită, în primele două zile, de către Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, iar în ultima zi, activităţile se vor muta pe platoul din faţa Prefecturii, ne-a declarat prof. Melania Gârdan, directorul CJRAE Sălaj. În cadrul târgului, a cărui deschidere este programată pentru marţi, 19 aprilie, ora 10, delegaţiile a 11 licee şi colegii din judeţ vor împărţi pliante şi broşuri viitorilor absolvenţi de gimnaziu, în care este expusă oferta educaţională pentru anul şcolar 2016-2017.
În ziua de joi, 21 aprilie, cadrele didactice şi liceenii unităţilor de învăţământ ce expun la târg vor participa la „Marşul carierei”, organizat în Piaţa 1 Decembrie 1918, unde, pentru a-i convinge pe învăţăcei să opteze pentru liceul ori colegiul reprezentat, vor prezenta profilele şi specializările într-o manieră creativă şi inedită, a mai precizat Melania Gârdan.

Leave a Comment