Jandarmi şi poliţişti locali la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”

Mihaela Moldovan 23 noiembrie 2012 1
Jandarmi şi poliţişti locali la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”

 

Jandarmii sălăjeni şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale Municipale s-au aflat vineri, pentru câteva ore, la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Zalău, pentru a le vorbi elevilor, printre altele, despre numărul de urgenţă 112 şi despre modul în care trebuie privite şi tratate situaţiile de urgenţă. Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj, acţiunea a fost iniţiată de prof. Susana Horvat şi Magdalena Bodiş, având drept scop identificarea cauzelor generatoare de violenţă în mediul şcolar şi familial şi consecinţele comportamentelor violente. “Cu acest prilej, jandarmii le-au prezentat elevilor detalii cu privire la apelul în caz de nevoie către instituţia Jandarmeriei, aspecte cu privire numărul de urgentă 112, cauzele care generează delincvenţa juvenilă, cum trebuie să se comporte în anumite situaţii, i-au instruit cu privire la recunoaşterea faptelor antisociale frecvent întâlnite în mediul şcolar şi referitor la modul de sesizare a acestora celor în drept”, se arată în comunicatul de presă respectiv. Potrivit sursei citate, acţiunea a fost desfăşurată în cadrul proiectului de parteneriat educaţional “Comportamentul de azi şi de mâine”, încheiat între IJJ Sălaj şi Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”.

Au fost prezenţi aproximativ 60 de elevi, întâlnirea având un caracter interactiv, jandarmii şi poliţiştii locali oferind răspunsuri atât întrebărilor copiilor, cât şi celor adresate de către cadrele didactice.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Dius 23 noiembrie 2012 at 19:16 - Reply

    EXCLUSIV! Acuza ca politistul local era beat
    Vineri, 23 Noiembrie 2012 17:45 | Scris de Anca Schlachter | PDF | Imprimare | Email
    Evaluare utilizator: / 0
    Cel mai slabCel mai bun

    O angajata a unui bar din Zalau, a fost amendata de catre politia locala cu 1000 de lei pentru ca nu a respectat programul care era

    afisat la vedere. Tanara mai avea 2 clienti la ora 22 si astepta ca patronul sa vina sa ridice suma de bani din aparatele de joc de noroc pentru ca era vorba de o suma de 3000 de lei iar angajata nu are voie sa se antiga de acei bani. La 22 si 15 minute, 2 politisti comunitari au intrat in local si i-au spus fetei ca trebuie sa inchida barul si pentru ca era trecut de ora 22 i-au aplicat o amenda care este prevazuta de la 200 la 2000 de lei, insa acestia au considerat ca e suficient 1000 de lei. Nu a primit avertisment lucru care il deranjeaza pe patron, mai ales ca tanara i-a spus ca unul dintre politisti era beat si duhnea a alcool. Pe de alta parte purtatorul de cuvant al politiei locale sustine, ca nu are cunostinta de asa ceva si ca acestia sunt verificati daca consuma alcool in timpul serviciului. Stie doar ca s-a aplicat o amenda pentru ca localul era deschis peste ora prevazuta pe afis.

    Patronul va plati amenda daca trebuie deoarece tanara nu are cum dintr-un salariu, insa doreste ca politistul care era beat sa fie sanctionat si tras la raspundere si el.

    Lucian Trif, purtatorul de cuvant al politiei locale: In data de 14 septembrie 2012 angajata unui bar a fost sanctionata cu amenda de catre 2 politisti locali care trecand prin zona au observat ca barul nu e inchis desi pe ora apare ca la 22 se inchide programul.Nu am cunostinta ca unul dintrei ei ar fi fost in stare de ebrietate.

    Angajata bar, Filip Monica: Au intrat in local si mi-au zis sa inchid ,nici macar nu m-au lasat sa le explic ca mai aveam doi clienti pe care nu puteam sa ii scot afara, unul dintre ei mai avea 10 lei la aparat si il asteptam si pe patron pentru a ridica banii din aparate.

    Kovacs Erno, Patron : Nu mi se pare corect ca eu sa fiu amendat pentru 15 minute in care nu am ajuns sa ridic niste bani care nu puteau ramane peste noapte acolo mai ales ca sunt foarte multe spargeri in ziua de azi. Au venit si s-au prezentat ca James Bond si nu au vrut sa discute cu mine, puteau sa imi de-a un avertisment pentru ca platesc impozite si taxe mari la primarie.

Lasa un Raspuns »