Inscrierile la scoala au inceput cu stangul

Magazin Salajean 6 martie 2012 0

Inscrierile la scoala au inceput cu stangulPrima zi de inscriere a copiilor in clasa pregatitoare si clasa I a starnit nemultumiri in randul parintilor din toata tara, printre care si din Salaj. De aceasta data, indignarea parintilor nu a fost doar cu privire la introducerea clasei pregatitoare in invatamantul primar, ci la orele pierdute, ieri dimineata, la secretariatele scolilor dupa ce sistemul informatic pentru realizarea inscrierilor a clacat.

Potrivit inspectorului scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Abrudan, blocarea sistemului informatic in primele ore ale diminetii de luni a afectat nesemnificativ doar scolile din mediul urban. Din cele raportate de catre specialisti, in primele doua ore ale diminetii au fost unele probleme in derularea programului pentru introducerea datelor prevazute la inscrierea in invatamantul primar. Acest aspect nu a afectat, insa, inscrierile, intrucat prima etapa de inscrieri in invatamantul primar continua pana in data de 16 martie. De asemenea, aceasta perioada este destinata inscrierilor in scolile arondate domiciliului, fiind locuri suficiente pentru toti copiii, ne-a declarat Ioan Abrudan.

Cu atat mai mult, dupa cum sustine inspectorul scolar, scolile din mediul rural nu au fost deloc afectate de nefunctionalitatea programului informatic, in aceste unitati inscrierile demarand, luni, doar de la ora 14. Am luat aceasta masura in cursul zilei de sambata, la intalnirea de lucru cu persoanele implicate in realizarea inscrierilor copiilor la scoala, respectiv directorii unitatilor scolare din judet si personalul din secretariat, pentru o informare si pregatire minutioasa in acest sens. De asemenea, in cadrul discutiilor anterioare, am transmis conducerii unitatilor de invatamant sa stabileasca un program de inscrieri astfel incat sa se evite aglomeratia, a afirmat inspectorul scolar Abrudan.

Potrivit sursei citate, pana la sfarsitul programului de inscrieri de ieri nu au fost inregistrate sesizari sau reclamatii din partea parintilor.

Sistemul informatizat a fost conceput pentru a nu permite inscrierea unui copil la mai multe institutii de invatamant.

Prima etapa a inscrierilor in clasa pregatitoare si clasa I a inceput luni, parintii fiind asteptati pana in 16 martie sa-si inscrie copiii in scolile din circumscriptia la care au fost arondati. A doua etapa continua cu inscrierea copiilor, in perioada 20 si 27 martie, la o alta unitate scolara decat cea din circumscriptie, pe locurile ramase libere dupa repartizarea din prima etapa. Intre 23 si 25 aprilie, parintii care nu au obtinut locuri la unitatile inafara circuscriptiei scolare sau din alte motive vor putea solicita inscrierea la scolile arondate domiciliului, in limita locurilor disponibile. Ultima etapa de inscriere, in intervalul 2-9 mai, asigura inscrierea copiilor care nu au participat la etapele anterioare sau nu au fost inregistrati, din diferite motive.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »