Începe procedura de repartizare a elevilor sălăjeni în licee

Aproximativ 1.300 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Sălaj au obţinut la Evaluarea Naţională din acest an medii peste 5, iar circa 480, note între 1 şi 4,99. După soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale ale sesiunii 2018, cei care vor să îşi continue studiile se vor putea înscrie la liceu.
Mai întâi, şcolarii trebuie să îşi calculeze media de admitere, ţinând cont de faptul că media generală obţinută la Evaluare are o pondere de 80 la sută, diferenţa de 20 la sută fiind dată de media generală a claselor V-VIII.

În perioada 29 iunie-3 iulie, candidaţii şi părinţii acestora vor completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu, asistaţi de către diriginţi, pentru ca în 9 iulie să se desfăşoare repartizarea computerizată, iar între 10 şi 13 iulie să se depună dosarele de înscriere la şcolile la care proaspeţii liceeni au fost repartizaţi. Potrivit Metodologiei de admitere în liceu, repartizarea se face ordonând candidații în județul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate. Astfel, când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opțiuni prima opțiune validă la care există locuri libere.
În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere și va trebui să participe la o sesiune ulterioară organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune. Această situație poate apărea, în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni, opțiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari.

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii: media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a; media generală de absolvire a claselor a V-a-a VIII-a; nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale; nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale; nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform legislației.

În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile de la departajare egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.
Reamintim că la examenul din acest an s-au înscris 1.931 candidaţi sălăjeni, dintre care 1.786 au fost prezenţi, 145 au absentat, iar unul a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Înaintea contestaţiilor, rata de promovare a fost de 73,11 la sută (față de 75,16 la sută, în 2017), cu 0,39 procente sub media naţională. Rezultate mai bune au fost înregistrate la Limba maternă, unde mai mult de 96 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a au luat minim 5, în timp ce la Limba şi literatura română, promovabilitatea a fost de 79,17 la sută. La Matematică 61,16 la sută dintre absolvenţi au reuşit să ia cel puţin nota 5.
Un singur elev a fost notat cu 10 pe linie, în timp ce patru şcolari s-au ales cu media 1.

Leave a Comment