În Sălaj, amenajarea clasei pregătitoare e în aer

Mihaela Moldovan 29 august 2012 1
În Sălaj, amenajarea clasei pregătitoare e în aer

Amenajarea claselor pregătitoare este un subiect care ţine ca pe jar autorităţile din Învăţământul sălăjean. Cu toate că au fost înfiinţate 114 clase de acest tip la nivel de judeţ, în care sunt aşteptaţi în 10 septembrie peste 1.600 de copii, până în acest moment multe şcoli nu au primit măsuţele şi scaunele necesare celor mici. Situaţia este îngrijorătoare în condiţiile în care, deşi furnizorii au asigurat că vor respecta termenele de livrare stabilite pentru 30-31 august, contractele numeroase care trebuie onorate ar putea da totul peste cap.

Deşi pentru cele 114 clase pregătitoare din Sălaj, sălile de curs au fost zugrăvite, sunt multe unităţi de învăţământ unde mobilierul destinat celor mici nu a fost încă livrat. Ca să se asigure că totul va fi rezolvat până când sunetul clopoţelului îi va aduna pe cei mici în bănci, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj ţine în permanenţă legătura cu unităţile de învăţământ şi verifică termenele la care trebuie să ajungă mobilierul. „În anul şcolar 2012-2013, vom avea 114 clase pregătitoare, din care 112 vor fi pentru învăţământ de masă, iar două pentru învăţământ special, adică pentru copii cu dizabilităţi. Toate şcolile au identificat sălile de clasă şi au încheiat contracte cu furnizori de mobilier. Avem şcoli unde mobilierul a ajuns, dar sunt multe şcoli unde acest lucru nu s-a întâmplat. Totuşi, în contracte, termenul de livrare este 31 august, iar furnizorii au asigurat că nu vor fi probleme”, a declarat Gheorghe Bancea.
Acesta a spus că ISJ a trimis o notă în aceste şcoli pentru a verifica respectarea acestui termen. „Asta facem toată ziua, stăm şi dăm telefoane pentru a ne asigura că toate clasele vor fi pregătite pentru copii”, a declarat Bancea. Pentru a verifica stadiul înfiinţării claselor pregătitoare la nivel de judeţ, săptămâna trecută inspectorii din cadrul ISJ au făcut controale în şcoli, iar constatările lor indică faptul că nu vor fi probleme în acest sens. „Mobilierul contractat de şcoli constă în măsuţă de studiu şi scaun pentru fiecare elev. Acest mobilier a fost montat deja în unele unităţi de învăţământ. La şcolile unde mobilierul nu a ajuns, însă, am solicitat conducerilor să ne raporteze de îndată ce primesc piesele, pentru a cunoaşte îndeaproape situaţia din teritoriu”, a precizat inspectorul şcolar general.

Nu sunt bani pentru mochetă, dulăpioare şi grupuri sanitare

Printre unităţile de învăţământ unde mobilierul destinat claselor 0 nu a ajuns încă se numără şi mai multe şcoli din Zalău, dar viceprimarul Zalăului, Daniela Coţa, a declarat că, în urma ultimelor discuţii, furnizorii au spus că mobilierul va fi livrat începând de astăzi şi că până la începerea şcolii toate clasele 0 vor fi amenajate. „Sperăm să se respecte acest termen şi să avem totul gata pentru copii. În bugetul local nu au fost prinşi, însă, bani pentru dulăpioare, mochetă şi amenajarea unor grupuri sanitare pentru cei mici (cu mobilier de baie de dimensiuni mici, n.r.), iar ISJ nu a asigurat nici el fonduri pentru acest lucru. Rămâne ca fiecare unitate de învăţământ să se descurce cum poate. Unele unităţi din Zalău se vor descurca, iar altele vor cere, probabil, ajutorul părinţilor”, a declarat viceprimarul Daniela Coţa.
Potrivit Danielei Coţa, situaţia clasei 0 este destul de neclară la nivel naţional şi „nu se ştie exact se se vrea cu aceşti copii mici şi cu această clasă pregătitoare. Tot ce se ştie este faptul că îi ducem în şcoli care nu sunt pregătite să îi primească”.

Horoatu Crasnei: clasa pregătitoare – la grădiniţă

O situaţie asemănătoare se înregistrează în comuna Horoatu Crasnei, unde în clasa pregătitoare sunt înscrişi 25 de copii, din care 11 la Şcoala Gimnazială din centrul de comună, iar 14 la şcoala din localitatea Stârciu. Directorul Şcolii Gimnaziale Horoatu Cransei (unde este arondată şi şcoala din satul Stârciu, n.r.), Ileana Lungu, ne-a declarat că toţi cei 25 de copii vor urma cursurile clasei pregătitoare în centrul de comună, într-o sală din clădirea grădiniţei, pentru care mobilierul este aşteptat în zilele următoare. „Avem în clădirea grădiniţei o sală proaspăt renovată, cu parchet nou, spaţioasă şi luminoasă. Am încheiat un contract pentru mobilier cu o firmă din Zalău şi ne-au promis că vor respecta data de livrare – 30 august. Am comandat măsuţă şi scăunel pentru fiecare copil”, a declarat Ileana Lungu.
În Sălaj au fost repartizaţi în clasa pregătitoare 1.614 copii, fiind locuri suficiente pentru a acperi toate cererile primite de ISJ de la părinţi.

Învăţătorii – la cursuri de formare

La nivel de judeţ, situaţia stă mai bine măcar în ceea ce priveşte dascălii care vor fi în faţa micuţilor din clasele pregătitoare. Astfel, sunt patru centre în Sălaj unde luni a început formarea cadrele didactice care vor preda la clasele pregătitoare, prima sesiune de formare urmând să se deruleze până în 31 august , iar o adoua sesiune – în perioada 3-7 septembrie. „Pentru a avea învăţători bine pregătiţi la aceste clase, patru formatori au urmat cursurile stabilite de Ministerul Educaţiei pentru a-i putea instrui, la rândul lor, pe dascălii care vor preda la clasele pregătitoare. Astfel, în judeţ sunt patru centre unde ieri a început formarea acestor dascăli, prima sesiune de formare urmând să se deruleze până în 31 august, iar o a doua sesiune va fi în perioada 3-7 septembrie”, a declarat inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea.
Potrivit sursei citate, la cele două clase pregătitoare pentru învăţământ special, care vor funcţiona în cadrul Şcolii Speciale „Speranţa” din Zalău, nu este necesară formarea învăţătorilor, întrucât aceştia sunt psihologi, pregătiţi anume pentru a lucra cu copii cu dizabilităţi.

De bine, de rău, şcolile – mai moderne ca în anii trecuţi

Dacă în privinţa clasei 0 totul pare, încă, în aer, conducerea ISJ Sălaj susţine că, faţă de anii anteriori, starea şi condiţiile în care se află unităţile de învăţământ din judeţ sunt mult mai bune în prag de nou an şcolar, întrucât în multe unităţi au fost derulate investiţii. „Avem în judeţ 99 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, la care sunt arondate alte unităţi, ceea ce ne duce la un total de 444 de unităţi de învăţământ. Condiţiile de studiu pe care le oferă copiilor sunt mult mai bune ca în anii anteriori, întrucât în 2011-2012 s-au derulat investiţii, atât din bugetele locale, cât şi din fonduri de la Miniaterul Educaţiei ori fonduri europene. Chiar şi în mediul rural, şcolile arată bine”, a declarat Gheorghe Bancea.
Şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că, faţă de anii anteriori, în intervalul 2011-2012 în foarte multe şcoli s-a investit masiv. „Unităţile de învăţământ arată bine, inclusiv acele şcoli şi grădiniţe care asigură apă potabilă din rezervoare. Asemenea situaţii sunt întâlnite în comune unde există proiecte privind introducerea sistemului de alimentare cu apă şi unde este o chestiune de timp până la rezolvarea situaţiilor”, a declarat directorul DSP Sălaj. Ligia Marincaş a precizat că inspectorii sanitari vor face controale în unităţi, în vederea verificării exacte a condiţiilor pe care le oferă elevilor, dar numai după 1 septembrie, întrucât până atunci şcolile şi grădiniţele sunt încă în vacanţă. Potrivit directorului DSP Sălaj, inspectorii vor merge mai ales în unităţile de învăţământ unde au fost depistate probleme în anii anteriori, la vremea respectivă problemele depistate fiind grupurile sanitare situate în curte.
Potrivit Ligiei Marincaş, însă, aceste situaţii sunt întâlnite mai mult în şcoli şi grădiniţe unde învaţă foarte puţini copii, numărul lor fiind minimum care trebuie întrunit (cinci, n.r.) pentru ca unitatea să rămână, totuşi, deschisă, şi unde investiţiile au fost puţine.

Investiţii din fonduri externe

Una din unităţile de învăţământ unde s-au făcut investiţii importante este Colegiul „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, aici fiind încă în derulare un proiect în valoare de 10,7 milioane de lei, iniţiat de Primăria Zalău.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, a declarat că la Colegiul respectiv, proiectul prevede schimbarea acoperişului, înlocuirea instalaţiilor electrice şi a racordurilor la reţeaua de apă, unele recompartimentări şi amenajări de laboratoare, crearea unui corp de legătură între două clădiri cu săli de clasă, modernizarea clădirii internatului şi dotarea acestuia cu mobilier specific. „A fost turnată recent fundaţia la corpul de legătură, iar în prezent se lucrează la înlocuirea acoperiului pentru corpul A. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, finanţarea de 10,7 milioane de lei reprezentând cel mai mare buget alocat modernizării şi reabilitării unei unităţi de învăţământ în Zalău”, a spus Manuela Ghiuruţan..
Lucrări de reabilitare şi modernizare sunt în curs de desfăşurare şi la şcolile din localităţile Horoatu Crasnei şi Stârciu, proiectul fiind unul demarat de administraţia locală a comunei Horoatu Crasnei anul trecut. Potrivit directorului Şcolii Gimnaziale Horoatu Crasnei (unde este arondată şi şcoala din satul Stârciu, n.r.), Ileana Lungu, modernizarea celor două şcoli face parte dintr-un proiect integrat, finanţat din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR). Astfel, pentru şcoala din centrul de comună au fost alocaţi 2,8 milioane de lei, în timp ce pentru modernizarea şcolii din Stârciu – 3,05 milioane de lei. La fiecare şcoală, s-a înlocuit acoperişul, a fost schimbată tâmplăria de lemn cu termopan, s-au executat zugrăveli interioare şi exterioare şi a fost montat un nou sistem de încălzire, bazat pe panouri solare. De asemenea, pentru ca elevii să aibă condiţii bune pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, la fiecare şcoală a fost construită câte o sală de sport, cu o suprafaţă de 600 de metri pătraţi. Sălile de sport sunt pe suport metalic şi vor avea, pe lângă suprafaţa de joc, un spaţiu dotat cu aparate fitnes şi vestiare. „La şcoala din Stârciu, lucrările sunt aproape finalizate, iar la şcoala din Horoatu Crasnei, mai rămân de executat lucrări la sala de sport, pe care sperăm să le finalizăm până în noiembrie”, a declarat Ileana Lungu.
Potrivit directorului Şcolii Gimnaziale Horoatu Crasnei, în cadrul aceluiaşi proiect integrat prin care au fost reabilitate şi modernizate şcolile, în satul Stârciu a fost amenajat un Centru de zi „After school”. „Situat în apropierea şcolii, Centrul va fi funcţional într-o clădire care a fost ridicată la începutul secolului trecut (anii 1920, n.r.) şi care a adăpostit iniţial vechea şcoală. Este o construcţie care are o arhitectură frumoasă şi la reabilitarea căreia s-a păstrat aceeaşi linie. Totodată, are şi o curte spaţioasă, potrivită pentru copii”, a declarat Ileana Lungu.
Firma desemnată prin licitaţie publică pentru a se ocupa de lucrările de la cele două şcoli din comuna sus amintită şi de amenajarea Centrului de zi „After school” este Trustul de Instalaţii, Montaj şi Construcţii Cluj Napoca.
La cele două şcoli, din localităţile Horoatu Crasnei şi Stârciu, învaţă aproximativ 320 de elevi.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. erika 31 august 2012 at 21:36 - Reply

    Ar trebui sa renunte la clasa 0 ,aceasta este facuta doar pentru cei care au bone,care isi permit sa duca copii la 8 si sa ii ia la 12 si noi mamele ne lasam de servici??? eu voi fi in situatia asta anul viitor,mai bine iau o amenda si nu il dau la clasa0 ,dar nu imi permit sa ma las de servici

Lasa un Raspuns »