Grădiniţa Nr.10 se transformă în „Căsuţa cu poveşti”

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.10 din Zalău va avea, începând de săptămâna viitoare o nouă denumire, respectiv Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.10 „Căsuţa cu poveşti”. Proiectul de hotărâre urmează să fie supus votului consilierilor locali în cadrul şedinţei de luni, 28 octombrie. Conform notei de fundamentare a proiectului, noul nume a fost propus de consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi aprobat de Consiliul de Administraţie în cadrul şedinţei din luna septembrie.

„Grădiniţei noastre i-a fost atribuit până acum un număr de identificare. Atât cadrele didactice cât şi părinţii copiilor care frecventează grădiniţa socotesc că putem să personalizăm denumirea acesteia deoarece, în fiecare zi, educatoarele scriu câte o filă dintr-o poveste, în care personajele sunt chiar copiii”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.
De altfel, atribuirea denumirii „Căsuţa cu poveşti” are ca punct de pornire asemănarea grădiniţei cu o casă de poveşti. „Nu în ultimul rând, având în vedere structura clădirii grădiniţei care parcă este o casă cu poveşti, înconjurată de multă verdeaţă şi prin ferestrele căreia se revarsă râsete cristaline şi pure de copii”, se mai arată în documentul menţionat.
Conform dispoziţiilor Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr.6564 din 13 decembrie 2011 privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar se poate solicita Consiliului Local aprobarea unei denumiri pentru fiecare unitate de învăţământ.

 

 

 

Leave a Comment