“Fără tutun” are ecou în şcoli

Mihaela Oprea 15 noiembrie 2012 1
“Fără tutun” are ecou în şcoli

Aproximativ 90 de elevi din trei unităţi de învăţământ din Zalău au participat joi, 15 noiembrie, la ultima activitate desfăşurată în cadrul proiectului “Fără fumuri!”, iniţiat de Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Sălaj, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Direcţia de Sănătate Publică şi Crucea Roşie. Ziua pentru finalizarea proiectului a fost special aleasă pentru faptul că data de 15 noiembrie este desemnată Ziua Naţională fără Tutun.
Cele trei unităţi şcolare care s-au implicat în proiect sunt: Colegiul Naţional “Silvania”, Liceul Tehnologic “Gheorghe Şincai” şi Liceul de Artă “Ioan Sima” din Zalău. Consilierul principal din cadrul CPECA Sălaj, Valer Merce, a declarat că acest program este unul de prevenire, în rândul adolescenţilor, a consumului de tutun. “Activităţile proiectului au demarat cu informarea unui grup de elevi din fiecare şcoală cu privire la consecinţele fumatului. Odată acumulate cunoştinţele transmise de specialişti, elevii au avut rolul de a informa, la rândul lor, colegii, prin diferite metode, să renunţe la fumat sau, după caz, să nu se apuce de fumat”, a declarat Valer Merce.
Potrivit sursei citate, toate activităţile desfăşurate de tineri au fost cuprinse în portofolii de prezentare. Acestea au fost făcute publice joi, la ultima activitate din proiect, evenimentul având loc în sala festivă a CNS Zalău. “Este vorba de trei portofolii realizate de elevii claselor a IX-a de la fiecare şcoală inclusă în proiect. Adolescenţii au avut libertatea de a alege, împreună cu consilierii educativi şi diriginţii prin ce metode să se facă auziţi în rândul colegilor lor care să-i determine să nu recurgă sau să renunţe la fumat”, a menţionat Merce.
Cele trei portofolii de prezentare au fost jurizate şi premiate de către organizatori. Elevii au recurs la diverse metode pentru a-şi informa colegii despre efectele nocive ale tutunului. Aceştia au realizat pliante pe care le-au împărţit adolescenţilor, au organizat şedinţe de informare cu colegii lor, au realizat emisiuni la radiol şcolii, au organizat concursuri şi diverse alte activităţi cu scop informativ.
Din păcate, studiile realizate de specialişti arată că majoritatea adolescenţilor încep să fumeze înaintea împlinirii vârstei majoratului, în timp ce aproape un sfert dintre aceştia cochetează cu tutunul înainte de a împlini 10 ani. Tocmai în acest scop, autorităţile locale s-au implicat în demararea acestui proiect, cu scopul întârzierii vârstei de debut a consumului de tutun, de scădere a numărului de consumatori şi fumători ocazionali, întărirea factorilor de protecţie şi scăderea factorilor de risc implicaţi în consumul de tutun.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 19 noiembrie 2012 at 12:56 - Reply

    Felicitari tuturor celor implicati , in primul rand elevilor care sunt constienti de nocivitatea tutunului.

Lasa un Raspuns »