Fara probleme in prima zi a probei de calculator la bacalaureat

Magazin Salajean 20 aprilie 2010 0

Fara probleme in prima zi a probei de calculator la bacalaureatPrima zi a probei practice de calculator din cadrul examenului de bacalaureat a decurs fara probleme in Salaj, ne-a declarat, ieri, presedintele Comisiei Judetene de Bacalaureat Salaj, Mirel Matyas. Elevii au intrat la timp in salile de examen, unde au avut la dispozitie 90 de minute pentru a rezolva subiectele.

La nivel teritorial, suntem in grafic. Nu s-au inregistrat niciun fel de probleme in prima zi de evaluarea competentelor digitale. Daca la simularea probei pe calculator, din data de 20 ianuarie, testarea a fost intrerupta din cauza ca serverul Ministerului Educatiei s-a blocat, ca urmare a numarului mare de accesari, la examenul propriu-zis totul a decurs conform programului, a spus Matyas.

Ieri au sustinut proba peste 600 de candidati, nefiind eliminat niciun elev. Astazi sunt programati 739 de candidati care vor fi verificati, in cele 22 de centre de examen din judet, daca stiu sa foloseasca internetul si softurile pentru redactare si calcul pe computer.

Proba de calculator, ca si celelalte probe orale sau practice ale bacalaureatului din acest an, nu se noteaza, elevii obtinand calificative si certificate de competenta care se ataseaza notei finale de bacalaureat. Sustinerea probei practice de calculator este obligatorie, insa elevul promoveaza indiferent de calificativul primit. Rezultatele candidatilor evaluati in prima zi a probei de evaluarea competentelor digitale vor fi afisate astazi, in jurul orei 16.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »