Este elevul olimpic un incomod?

La 1 octombrie 2019, COLEGIUL NAȚIONAL „SIMION BĂRNUȚIU” din Șimleu Silvaniei va marca un secol de la înființarea sa. Este primul liceu românesc din Sălaj. În acest veac al existenței sale, cei care i-au asigurat durabilitatea în timp au creat și o bogată și diversă tradiție școlară. Aceasta i-a dat și-i dă instituției o personalitate aparte, una pe care nici timpul n-a ofilit-o, ci a sincronizat-o cu mersul său ferind-o de-a cădea în capcana autosuficienței sau a ademenitorului provincialism păgubos.
Este una dintre explicațiile faptului că această școală de tradiție a dobândit în iunie 2007 statutul de „ȘCOALĂ EUROPEANĂ”. S-a dobândit acest onorant titlu și pentru că, încă de la nașterea sa, liceul prin actanții săi au avut în vedere în mod prioritar cultivarea respectului pentru valorile naționale și europene, începând cu recunoașterea, prețuirea și stimularea celor proprii. Opțiunea dascălilor șimleuani pentru un astfel de actual obiectiv al școlii nu a fost una întâmplătoare. Model al omului de valoare era însuși profesorul IOAN OSSIAN (1885-1953), primul director al noii instituții școlare.
Acesta își luase doctoratul în „LITERE ȘI FILOZOFIE” în 1910 cu calificativul „ELOGII UNANIME”. Spirit erudite, dascăl cu vocație, inspirat și cutezant ctitor de școală, IOAN OSSIAN a fost și un intelectual activ al cetății, prin implicarea multilaterală nemijlocită în problemele ardente ale timpului. Cultul pentru valori s-a perpetuat în această recunoscută școală indiferent de perioadele pe care le-a traversat, nu puține și nu ușoare. Și astăzi, el este o prioritate în viața atât de vie, de dinamică și de imprevizibilă a școlii. Că așa este, mă voi rezuma la a o dovedi cu un singur aspect concret, actual și, oarecum, inedit. Director al Colegiului Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei din anul școlar 2014/2015 este profesoara BIANCA -ADRIELA ȘERBAN, fostă elevă a acestei școli din clasa a-V-a, până în a-XII-a.
Încă din primul an de directorat aceasta a conceput și realizat împreună cu câțiva membri ai colectivului un „ALBUM –FOTO AL OLIMPICILOR COLEGIULUI”. Intitulat sugestiv „ȘI EI NE REPREZINTĂ…”, albumul prezintă elevii olimpici situați pe podium la nivel județean și național în fiecare an școlar, alături de ei apar și profesorii îndrumători. Ca de fiecare dată, și ediția 2016/2017 a ALBUMULUI – FOTO aduce aspecte suplimentare în conținutul său. Astfel, în partea a-II-a a lui este inclus un scurt capitol intitulat „SPOVEDANII/ OPINII ALE ELEVILOR DESPRE PERFORMANȚĂ, SUCCES, OLIMPIADE… ”. Sunt reunite aici gândurile a 11 dintre participanții colegiului la faza națională a concursurilor școlare pe obiecte de învățământ. Majoritatea opinenților sunt „veterani” ai acestei competiții a elitelor școlare.
Cu o sinceritate cuceritoare și de nimic cenzurată, ei fac mărturisiri în premieră despre dușmanii succesului, despre rolul mentorului spiritual sau se referă la importanța participării la olimpiada școlară în procesul devenirii unui adolescent. Totodată, alții dintre ei își exprimă opinia legată de frecvente întrebări precum: OLIMPICUL – ELEV DE NOTA 10?; PERFORMANȚA ȘCOLARĂ – UN ACT GRATUIT?; ELEVUL PERFORMANT – UN TÂNĂR CU BUCURIILE ADOLESCENȚEI „ FURATE”?; ESTE ELEVUL OLIMPIC UN INCOMOD?… În ansamblul lor, aceste pagini constituie un adevărat EXTEMPORAL/ TEST DE SINCERITATE, dar și un posibil „MINI ÎNDRUMAR” pentru aspiranții la statutul de elev olimpic/performant, viitorul om de succes.
Spre a fi mai credibile apecierile noastre, reproducem din ceea ce a mărturisit elevul CSIKI SZABOLCS, cel care a obținut în 2017 PREMIUL SPECIAL LA OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE BIOLOGIE, fiind admis în lotul lărgit pentru OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE BIOLOGIE. Referitor la spinoasa întrebare privitoare la incomoditatea posibilă a elevului olimpic, acest eminent absolvent 2017 al colegiului spune: „Părerea mea este că elevul olimpic este incomod doar pentru acei oameni de la catedră care sunt prin natura modului în care își concep statutul de profesor niște ființe comode. Un elev olimpic este incomod pentru un dascăl care nu-și iubește meseria, care nu iubește elevul, nu prețuiește performanța, care și-a încheiat pregătirea din momentul obținerii ultimului grad didactic (…). Norocul meu a fost și este că în acest colegiu n-am întâlnit astfel de profesori. Dovada? Rezultatele mele școlare, nu cele olimpice”. Olimpicii și-au „ prefațat” textele scrise cu un motto-rezumativ al viziunii lor despre subiectul abordat. Majoritatea merită a fi citate pentru adevărul-concluzie pe care îl exprimă: „Viața nu-ți cere carnetul de elev. Testul ei are două întrebări principale : cu ce te legitimezi ca om și ce știi să faci.” (ANDRA-DORA CHIȘ); „Când oamenii vor ajunge să-și vadă propria frumusețe, dar și pe a semenilor, lumea întreagă va fi mai bună.” (ANDREEA-DENISA REPAȘ); „Performanța îți spune cine ești.” (IOAN – ANTONIO BODEA); „Elevul care nu știe , nu întreabă, el doar << creează>> probleme.” (CSIKI SZABOLCS); „Olimpiada nu este o competiție a vânătorilor de note, ci o competiție a valorilor adolescentine.” (OANA-NARCISA BIRIȘ); „Adevărații dușmani ai succesului se află în noi.” (ANDREI-VASILE VARGA); „Pentru un om ambițios, competiția nu se termină niciodată.” (ANDRA BRĂBAN) etc. Într-adevăr, competiția continuă. A început un nou an școlar, 2017/2018. Despre el și împlinirile lui, să-i lăsăm pe elevi să vorbească. Ei o fac, adesea, mai frumos și mai convingător decât noi. Noi, dascălii, să învățăm să tăcem. Cu cât vom „tăcea” mai mult noi, cu atât „mâinele” de azi –elevul- va deveni cu siguranță ceea ce dorim, ctitorul unei lumi la care tot visăm și visul parcă nu se mai termină. Aparițiile editoriale, cum este cea la care ne-am referit, sunt virtuale fascicole dintr-o viitoare monografie a unei instituții.
Prof. Octavian Guțu Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei

One Thought to “Este elevul olimpic un incomod?”

  1. Anonim

    GUTULE PARTIDUL COMUNIST N-A MURIT

Leave a Comment