Elevii salajeni, antrenati in actiunile dedicate Zilei Mondiale fara Tutun

Magazin Salajean 27 mai 2010 0

Elevii salajeni, antrenati in actiunile dedicate Zilei Mondiale fara TutunPentru a marca Ziua Mondiala fara Tutun, stabilita in data de 31 mai, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Salaj, in colaborare cu Filiala Salaj a Crucii Rosii si Directia de Sanatate Publica Salaj, organizeaza in perioada 26-31 mai o serie de activitati adresate tinerilor, si nu numai. Potrivit unui comunicat de presa al CPECA Salaj, in aceste zile se desfasoara activitati interactive de informare in legatura cu pericolele fumatului in copilarie si adolescenta, adresate elevilor de la Scolile Gimnaziale George Cosbuc, Porolissum si Mihai Eminescu si de la Liceul de Arta Ioan Sima din Zalau.

Tot in cadrul actiunilor intreprinse de cei implicati in proiect, va fi organizat un concurs de postere antitutun, prin intermediul carora elevii claselor a IX-a C de la Colegiul National Silvania Zalau si de la Liceul Voievod Gelu Zalau sa-si convinga colegii sa nu se apuce de fumat, iar pe fumatori sa renunte la acest viciu. Elevii Liceului de Arta din municipiu vor organiza o expozitie de lucrari de pictura si grafica cu mesaje antitutun. Activitatile vizeaza si organizarea unei mese rotunde la sediul Filialei Salaj a Crucii Rosii, avand ca tema consumul de tutun in randul femeilor, intalnire la care sunt invitati cadre medicale, psihologi, consilieri scolari si alti specialisti.

Ziua Mondiala fara Tutun ofera cadrul informarii si sensibilizarii populatiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, la practicile companiilor producatoare de tutun, la demersurile forurilor internationale privind lupta impotriva raspandirii bolilor asociate consumului de tutun, precum si cu privire la dreptul fiecaruia dintre noi de a trai sanatos. In acest an, Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia, in special, asupra efectelor nocive ale tutunului in randul populatiei de sex feminin. Protejarea si promovarea sanatatii femeilor este esentiala pentru sanatate si dezvoltare, nu numai pentru cetatenii de azi, ci si pentru generatiile viitoare. Din pacate, procentul fumatoarelor este in crestere, cu precadere in randul adolescentelor. In acest context, femeile, indiferent de varsta, constituie unul din grupurile tinta ale industriei tutunului, se arata in informatia de presa.

La activitatile dedicate Zilei Mondiale fara Tutun vor participa si voluntarii din cadrul CPECA Salaj si de la Crucea Rosie, care vor imparti pe strada trecatorilor pliante si materiale informative referitoare la nocivitatea fumatului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »