Elevii sălăjeni, în topul admişilor la Bac

Magazin Salajean 5 iulie 2011 0

Elevii sălăjeni, în topul admişilor la BacAu fost afişate rezultatele la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie 2011 ale absolvenţilor de liceu din Sălaj. Procentul de promovabilitate la nivel de judeţ a scăzut faţă de anul trecut cu 21 la sută. Anul acesta au obţinut media de trecere la Bac doar 58 la sută dintre cei prezenţi, faţă de 79 la sută cât s-a înregistrat în 2010.

Potrivit informaţiilor furnizate de inspectorul general şcolar al Inspectoratului şcolar Judeţean Sălaj, Ioan Abrudan, la examenul de maturitate s-au înscris 2.565 de candidaţi, dintre care s-au prezentat 2.499, iar 66 au fost absenţi din diferite motive (de boală, neîncredere). Un singur tânăr a fost nevoit să-şi susţină examenele la domiciliu, iar unul singur a fost eliminat din examen.

Anul acesta, din totalul candidaţilor care s-au prezentat la examen, 1.032 au fost respinşi deoarece nu au luat note de trecere, iar dintre aceştia 253 au luat note peste cinci, dar media acestora nu a fost de şase.

În urma evaluărilor, aşa cum aprecia Ioan Abrudan, rezultatele înregistrate în Sălaj situează judeţul nostru pe locul şase la nivel naţional în ce priveşte procentul de promovabilitate.

Peste 660 de contestaţii la Bac

Cei care au fost nemulţumiţi de notele primite au avut posibilitatea ca până ieri, la ora 12.00 să depună contestaţii. 661 de elevi au depus contestaţii anul acesta, cu 177 mai mulţi faţă de 2010. Cele mai multe contestaţii au fost înregistrate la: matematică – 230 (faţă de 183 anul trecut), limba şi literatura română – 201 (172 în anul trecut), la biologie – 80, geografie – 44, fizică – 40.

Din cele aflate de la inspectorul general şcolar rezultatele contestaţiilor vor fi aflate în 8 iulie. Lucrările se depun la Centrul de corectare din judeţul Bihor până astăzi, iar reverificarea se face în perioada 5-7 iulie. Nu este exclus ca afişarea rezultatelor finale să se facă şi mai repede de data de 8 iulie, în eventualitatea că evaluarea lucrărilor va fi finalizată mai devreme şi că Ministerul Învăţământului decide că notele pot fi afişate înainte cu o zi de termenul stabilit iniţial.

Cei mai buni liceeni

La examenul de bacalaureat din acest an niciun elev din Sălaj nu a obţinut media zece, în schimb, trei elevi din zone diferite ale judeţului s-au clasat în fruntea ierarhiei cu aceeaşi medie – 9,93.

Anamaria Bărburaş de la Colegiul Naţional Silvania din Zalău a fost notată cu 9,95 la limba română, cu 9,90 la matematică şi 9,95 pentru proba la alegere. Paula Maria Fetea, de la Grupul Şcolar Liviu Rebreanu din Hida a primit 9,95 la limba română, 9,85 la matematică şi 10 pentru proba la alegere. Daniel Ioan Coste de la Liceul Teoretic Ioan Agârbiceanu din Jibou a fost notat cu 9,80 la română, 10 la matematică şi 10 la proba la alegere.

Pe următoarele poziţii sunt două absolvente de la CNS şi una de la Grupul Şcolar Liviu Rebreanu din Hida. Este vorba de: Mădălina Maria Hăşmăşan, care are media 9,90 (cu 10 la limba română, 10 la matematică şi 9,7 (la proba la alegere); Claudia Mihaela Pop, cu media 9,88 (9,80 la limba română, 9,85 la matematică şi 10 la proba la alegere); Diana Cliţan, cu media 9,86 (9,90 la limba română, 9,70 la matematică, 10 la proba la alegere).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »