Elevi jibouani, adunați din baruri de polițiști

Polițiștii sălăjeni au demarat o serie de acțiuni pe linia absenteismului școlar, acțiuni menite să-i depisteze pe elevii care trag chiulul de la orele de curs, din școlile de pe raza județului. O acțiune de acest gen s-a desfășurat zilele trecute în Jibou, acolo unde polițiștii au organizat o actiune pe această linie. În acest context au fost depistați 11 elevi care nu frecventau cursurile, fiind găsiți de politiști în diferite localuri. Polițiștii au întocmit informări către unitățile de învățământ, cu datele elevilor depistați în timpul acțiunii, în vederea luării măsurilor disciplinare de către conducerea acestor unități. Aceste acțiuni au fost declanșate recent și pe raza municipiului Zalău, dar și în Șimleu Silvaniei și Cehu Silvaniei, unitățile vizate de polițiști fiind barurile, sălile de jocuri și unitățile fast-food. Elevii care înregistrează absențe nejustificate de la orele de curs pot suporta sancțiuni ce pot ajunge chiar și la exmatricularea din unitatea de învățământ. Acţiunile de control vizează şi modul de punere în aplicare a regulamentului de ordine interioară în școli, mai ales cu privire la accesul în unităţile şcolare şi modul de executare a serviciului de către personalul de pază.

2 Thoughts to “Elevi jibouani, adunați din baruri de polițiști”

  1. Anonim

    dar de ce nu sunt sanctionati si cei care ii primesc pe elevi in baruri si crasme?!?! ar trebui sa fie interzis accesul minorilor in localurile unde se servesc bauturi lecoolice si tigari, si mai ales droguri !!

  2. Alfaman

    Astia „merg” la scoala pt alocatie.

Leave a Comment