Dolari americani pentru copiii de gradinita

Magazin Salajean 11 august 2010 0

Dolari americani pentru copiii de gradinitaO parte din copiii proveniti din familiile foarte sarace din judetul Salaj ar putea merge la gradinita cu sprijin financiar din partea unei organizatii non-guvernamentale. Este vorba de un concurs lansat de Asociatia Ovidiu Rom si Ministerul Educatiei, pentru primariile localitatilor din Romania care indeplinesc toate criteriile de eligibilitate, pentru a aduce la gradinita, in acest an scolar, fiecare copil sarac din comunitatea lor.

The Alex Fund, un ONG american infiintat de Leslie Hawke, a donat 100.000 de dolari pentru a ajuta comunitatile sa isi inscrie la gradinita, in aceasta toamna, toti copiii eligibili care traiesc sub limita saraciei. Cinci comunitati vor primi fiecare cate un grant de aproximativ 20.000 de dolari (15.000 de euro) pentru a fi folositi la inscrierea si mentinerea in gradinita a copiilor in anul scolar 2010-2011.

Comunitatile trebuie in primul rand sa dovedeasca existenta unui mediator scolar in comunitate, gravitatea problemei: numarul si ponderea copiilor care nu merg la gradinita si scoala, capacitatea comunitatii locale de a implementa metodologia si motivatia comunitatii de a se implica in aducerea fiecarui copil la gradinita.

Fiecare comunitate selectionata primeste pana la 150 de euro pentru fiecare copil de gradinita a carui familie traieste sub limita saraciei. Pe langa oferirea de tichete sociale familiilor ai caror copii au o prezenta foarte buna la gradinita, aceste fonduri acopera costurile pentru formarea cadrelor didactice si pentru resurse educationale.

Aplicatiile vor fi acceptate pana la 15 august, iar rezultatele vor fi anuntate pe 31 august.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »