Doar cinci elevi străini învaţă în şcolile sălăjene

Mihaela Oprea 13 decembrie 2012 0
Doar cinci elevi străini învaţă în şcolile sălăjene

Mai puţin de jumătate dintre elevii străini care au învăţat anul trecut şcolar în unităţile de învăţământ din judeţ mai sunt înscrişi anul acesta în şcolile sălăjene. Pe de altă parte, peste 100 de elevi români care au plecat în străinătate să fie alături de părinţi urmează cursurile şcolare în alte ţări.
Potrivit datelor furnizate de inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Gheorghe Bancea, în acest an de învăţământ doar cinci elevi proveniţi din alte ţări sunt şcolarizaţi la noi în judeţ. Este vorba de copii ai căror părinţi provin din Republica Moldova, Argentina, Germania şi Ungaria şi sunt rezidenţi în România. Doi dintre copii sunt înscrişi în clasele pregătitoare de la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Zalău şi la Şcoala Gimnazială din Dioşod. Alţi doi adolescenţi din Republica Moldova sunt în clasele a IX-a, unul la Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei şi unul la Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” Zalău. Un alt copil, provenind din Germania, este înscris în clasa I la Şcoala Gimnazială “Andrei Mureşanu” Cehu Silvaniei.
Comparativ cu anul trecut, numărul copiilor care studiază în şcolile sălăjene este mult mai mic faţă de cel înregistrat anul trecut. Conform sursei menţionate anterior, în anul şcolar 2011-2012 au fost şcolarizaţi în judeţul nostru 12 copii provenind din ţări precum: Republica Moldova (trei), SUA (doi), Italia (trei), China (trei), Suedia (unul) şi Ungaria (unul).
Numărul copiilor străini care sunt scolarizaţi în sistemul de învăţământ românesc este considerabil mai mic decât al elevilor sălăjeni înscrişi la şcoli dinafara ţării. Conform situaţiei existente la nivelul ISJ Sălaj, în prezent, 104 elevi din judeţul nostru se află împreună cu părinţii peste graniţă, unde îşi continuă studiile. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt în Italia, 24 fiind înscrişi în ciclul primar, 18 la ciclul gimnazial şi doi la liceu. Alţi 17 copii se află în Spania, 11 sunt înscrişi în cursul primar, cinci – în cursul gimnazial, iar unul la liceu, în timp ce 43 de copii sălăjeni sunt plecaţi cu părinţii în Belgia, Norvegia, Fermania, Franţa, Anglia, Scoţia, Danemarca, Austria, Canada sau Iordania.
Pe de altă parte, în ultimii 2 ani, au fost reînmatriculaţi în şcoli şi grădiniţe sălăjene 130 de copii, jumătate dintre aceşti fiind întorşi din Spania (22 în cursul primar, 31 în cursul gimnazial, iar 12 la liceu). Alţi 44 de copii s-au reîntors în România din Italia (25 sunt înscrişi în cursul primar, 15 – în cursul gimnazial, iar patru la liceu), iar 21 au revenit în ţară din Ungaria, Germania, China, SUA, Siria, Grecia, Franţa, Anglia, Norvegia şi Austria.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »