De la 1 august, salarii mai mari pentru profesorii sălăjeni

Cadrele didactice vor avea lefuri mai mari începând cu 1 august, o a doua tranşă de creşteri fiind programată pentru luna decembrie 2017, a anunţat, luni, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. Acesta a precizat că majorările fac parte din corecţiile salariale primovate de către guvernul Cioloş.
„Principala nemulţumire a colegilor din Educaţie nu e legată de fondul problemei. Ce am zis că facem, acest lucru am făcut, problema lor e legată de termen, aşa cum e la sănătate. Am explicat motivele pentru care nu se poate acest lucru. Nu discutăm de creşteri procentuale. În sectorul de Educaţie este vorba de eliminarea unei legi speciale şi înlocuirea acesteia cu un sistem care să facă un pas înainte spre legea salarizării unitare. Cred că acest lucru, împreună cu punerea accentului pe debutanţi, pe cei cu cele mai mici salarii, reprezintă punctul cheie”, a declarat Pîslaru. În ceea ce priveşte sumele de la buget acordate, el a explicat că pentru 2016 sunt 800-900 milioane de lei pentru ultimele patru luni ale acestui an.
Anul viitor, bugetul nu va putea suporta mai mult de 2,5 – 2,6 miliarde de lei cu bonusurile de la Sănătate. „De la 1 august intră în vigoare toate corecţiile disfuncţionalităriţor în ceea ce priveşte încadrarea de vechime şi salarii. La Educaţie, am definit grila integral în mod similar cu cea de la sănătate, iar 50 la sută din aceste creşteri intră de la 1 august 2016, şi restul intră în decembrie 2017. Creşterile se referă la corecţiile salariale pentru ce aflaţi la baza de jos a piramidei. De la 1 ianuarie 2018 este luat în calcul şi bonusul de performanţă”, a mai spus Pîslaru.
Simion Hănescu, preşedintele Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine că aceste creşteri vor însemna, în medie, 5 la sută în plus la salariile actuale.
A.V.

Leave a Comment