Dăruieşte speranţă şi fii mai bun!

magazinsalajean 5 aprilie 2013 0
Dăruieşte speranţă şi fii mai bun!

Este Postul Paştelui, Postul Patimilor lui Hristos, haideţi să fim mai darnici, mai buni, să dăruim din suflet speranţa celor care au nevoie de noi. Copilaşii sunt darul de la Dumnezeu şi este de datoria noastră de a avea grijă de ei şi de a le face viaţa mai frumoasă. Haideţi să dăruim speranţa unor copii care nu se pot ruga alături de părinţii lor.
În săptămâna 1-5 aprilie 2013, din semestrul al II-lea, dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit “SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”, am organizat o acţiune cu scop caritabil “Să dăruim pentru Luca şi Daniel”, copii care nu se pot bucura de viaţă alături de părinţii lor.
Preşcolarii din grupele “Mică step by step” şi “Mijlocie step by step” îndrumate de doamnele educatoare Mariana Botis, Iuliana Iacob şi Lidia Sabău de la Grădiniţa Prichindel din Jibou, împreună cu părinţii, au donat obiecte de îmbrăcăminte, jucării şi dulciuri, aducând un zâmbet pe faţa copiilor.
Dăruieşte şi vei fii răsplătit pentru fapta ta. Îndrăzneşte. Ia atitudine. Fă această lume mai bună, mai plină de viaţă şi de voioşie. Arată că îţi iubeşti aproapele.

Educatoare Iuliana Iacob, Grădiniţa Prichindel Jibou

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »