Conferinţă despre istoria evreilor, la Liceul Ortodox

Andreea Vilcovschi 28 februarie 2013 1
Conferinţă despre istoria evreilor, la Liceul Ortodox

Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae” din Zalău a găzduit, zilele trecute, conferinţa cu tema “Istorie şi civilizaţie iudaică”, susţinută de profesorul Shlomo Shoham. Invitatul unităţii de învăţământ este evreu de origine română, stabilit în Israel din 1961. În prezent, el lucrează ca ghid turistic pentru pelerinii români ce vizitează Ţara Sfântă şi a venit la Zalău pentru a le vorbi elevilor şi celor interesaţi despre caracteristicile şi însemnătatea civilizaţiei evreieşti.
În cadrul conferinţei, Shlomo Shoham a prezentat modul în care evreii au evoluat, de la o familie nomadă originară din Mesopotamia venită în Palestina în urmă cu 3.500 de ani, la un popor foarte prosper şi puternic în vremea regelui Solomon, reuşind să-şi păstreze identitatea naţională peste veacuri, în ciuda condiţiilor istorice foarte vitrege.
Conferenţiarul s-a arătat foarte încântat de condiţiile educaţionale şi baza materială modernă oferite de Liceul Ortodox celor care doresc să studieze Sfânta Scriptura şi de faptul că elevii acestei şcoli au la dispoziţie un spaţiu special de rugăciune.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 28 februarie 2013 at 17:19 - Reply

    Evreu de origine romana ? cum e asta ? sau e roman de origine evreu ? Nu inteleg !

Lasa un Raspuns »