Concurs pentru elevi, despre viata lui Corneliu Coposu

Magazin Salajean 27 ianuarie 2012 0

Concurs pentru elevi, despre viata lui Corneliu Coposu Elevii salajeni pot participa la un concurs cu premii substantiale pe tema vietii si activitatii lui Corneliu Coposu. Potrivit informatiilor furnizate de presedintele executiv al Fundatiei Corneliu Coposu filiala Salaj, Marin Pop, aceasta competitie a fost lansata in data de 1 octombrie 2011 si se va incheia in 15 aprilie 2012. Cei interesati pot trimite doar in format electronic lucrarile lor, pe adresa concurs-ed3@corneliu-coposu.ro, iar informatiile referitoare la organizarea concursului, bibliografie si structura premiilor pot fi gasite pe site-ul fundatiei: http://: www.corneliu-coposu.ro. Cea de-a treia editie a concursului national Corneliu Coposu in istorie, adresata elevilor din clasele VIII-XII este organizata de Fundatia Corneliu Coposu, in colaborare cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Fundatia Konrad Adenauer, Muzeul Judetean de Istorie si Arta-Zalau, Centrul de Cultura si Arta al judetului Salaj si Inspectoratul Scolar al judetului Salaj. Concursul de compozitie si cunostinte referitoare la viata si activitatea Seniorului coincide cu sarbatorirea a 98 de ani de la nasterea lui Corneliu Coposu, a 16 ani de existenta a Fundatiei si cinci ani de existenta a paginii electronice a acesteia. Concurentii vor pregati un eseu referitor la Lupta Seniorului contra comunismului, o lucrare (tema) despre personalitatile care au influentat formarea tanarului Corneliu Coposu, un comentariu legat de conceptul economie sociala de piata si un interviu (scris sau filmat). Ponderea cea mai mare din punctajul acordat o are eseul (40 la suta), iar tema, comentariul si interviul, cate 20 la suta. Ultima zi de primire a lucrarilor este 15 martie 2012, iar in 15 aprilie vor fi anuntati castigatorii. Premiile, care vor fi inmanate la Zalau, in 19-20 mai, constau in: notebook (premiul I, iar profesorului coodonator un sejur in Germania), aparat foto digital (premiul II), telefon mobil (premiul III), trei carti Istoria Romaniei (pentru mentiuni), Enciclopedie de Istorie Universala, precum si participari la tabere si scoli de vara (pentru premiile speciale).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »