Cazurile speciale de admitere la liceu se rezolva maine

Magazin Salajean 22 iulie 2010 0

Cazurile speciale de admitere la liceu se rezolva maine

In cursul zilei de maine, incepand cu ora 9, au loc inscrierile pentru un loc in clasa a IX-a in cazul elevilor care se afla in situatii speciale, precum: situatii medicale speciale, schimburi de elevi, distribuire sau redistribuire pe locuri ramase libere, pentru apropiere de domiciliu sau corectarea unor erori de transcriere in baza de date computerizata a optiunilor completate de elevi.

Sedinta publica va avea loc in sala festiva a Colegiului National Silvania Zalau. De asemenea, in cazul gemenilor care au fost repartizati in clase diferite, acestia se pot transfera fie in clasa celui care a avut medie mai mare, fie invers.

Situatiile speciale de admitere la liceu cuprind si elevii repartizati care nu si-au confirmat locul obtinut, insa in judetul Salaj nu au fost inregistrate astfel de cazuri. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj, Szabo Stefan, ne-a declarat ca dupa rezolvarea situatiilor speciale Comisia judeteana de admitere repartizeaza candidatii care nu si-au depus dosarele de inscriere in termen si candidatii care nu au participat la repartizarea computerizata, din diferite motive.

A treia repartizare la liceu, in septembrie

In cele doua etape de repartizare computerizata pentru locurile in clasele a IX-a la liceele din Salaj au fost admisi 2.199 de absolventi de gimnaziu, din cei 2.563 de elevi care se aflau inregistrati la inceputul anului scolar in clasa a VIII-a. Diferenta intre elevii care stiu unde vor merge din toamna la liceu si cei care nu au participat la admitere o reprezinta 36 de corigenti, 24 de repetenti, 13 elevi cu situatia neincheiata si noua nescolarizati, precum si elevii care, fie nu s-au inscris la admitere ori care opteaza pentru liceele din alte judete.

In fapt, absolventii de gimnaziu care nu au intrat la liceele din judetul Salaj in urma repartizarilor computerizate avute loc anul acesta nu trebuie sa-si faca probleme in privinta ocuparii unui loc la liceu. Oferta de locuri in clasa a IX-a este cu mult mai mare fata de numarul de absolventi ai claselor a VIII-a. Inspectorul general scolar al ISJ Salaj, Ioan Abrudan, a declarat ca, potrivit planului de scolarizare, in judetul Salaj au fost aprobate 88 de clase a IX-a pentru urmatorul an scolar, respectiv 2.640 de locuri in liceele din judet, o oferta extrem de generoasa in raport cu numarul de absolventi de clasa a VIII-a. A treia repartizare la liceu va avea loc incepand din 10 septembrie.

Locurile disponibile pentru candidatii care nu au fost admisi inca la liceu sunt: la Grupul Scolar Voievodul Gelu din Zalau – 30 de locuri la specializarea protectia mediului, Grupul Scolar Mihai Viteazul – 30 de locuri la constructii, si la Grupul Scolar Gheorghe Pop de Basesti Cehu Silvaniei – o clasa de profil textile. Si in liceele vocationale au ramas locuri libere, respectiv 13 locuri la Liceul Ortodox, sase locuri pentru invatatoare-educatoare in limba maghiara la Liceul Pedagogic Gheorghe Sincai Zalau, alte trei la profil sportiv la Liceul Sportiv Avram Iancu Zalau, precum si sapte locuri in clasa de profil arte plastice la Liceul de Arta Ioan Sima din municipiu.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »