Catalog electronic în toate şcolile

magazinsalajean 29 octombrie 2012 2
Catalog electronic în toate şcolile

Un proiect pilot iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, împreună cu o firmă privată din judeţ, va aduce catalogul electronic în toate unităţile de învăţământ din judeţ. Timp de 4 ani, agentul economic va pune gratuit la dispoziţia inspectoratului un program informatic menit să monitorizeze activitatea şcolară, implicit prezenţa şi, mai cu seamă, lipsa elevilor de la orele de curs.

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Gheorghe Bancea, ne-a declarat că acest proiect pilot este pe cale să fie pus în aplicare, astfel încât în cel mai scurt timp, toate şcolile să beneficieze de această aplicaţie informatică. “Prin intermediul acestui proiect, atât cadrele didactice, cât şi părinţii vor avea posibilitatea să urmărească în orice zi şi la orice oră activitatea elevilor. Începând de la notele obţinute de către aceştia şi până la prezenţa elevilor la orele de curs. Fiecare cadru didactic, respectiv părinte vor avea un cont prin care să acceseze aplicaţia, astfel încât să se respecte confidenţialitatea elevilor”, a declarat Gheorghe Bancea.
Potrivit sursei citate, firma colaboratoare va furniza gratuit programul informatic pentru şcolile şi liceele din judeţ pentru o perioadă de 4 ani. Ulterior, inspectoratul va achita o taxă pentru această aplicaţie.
Astfel de iniţiative au mai fost puse în discuţie la nivelul inspectoratului încă de la începutul acestui an calendaristic, când ministerul anunţa că va pune la dispoziţia inspectoratelor şcolare din întreaga ţară un program informatic pentru monitorizarea activităţii educaţionale în şcoli. Obiectivul principal urmărit este reducerea fenomenului absenteismului şcolar. Conştientizarea elevilor de faptul că la orice oră din zi pot fi verificaţi de părinţi ar putea fi un motiv foarte bun pentru ca aceştia să renunţe să fugă de la ore. Din păcate, această iniţiativă nu s-a concretizat până la această dată.
La ora actuală, puţine unităţi de învăţământ au accesat programe informatice pentru monitorizarea activităţii elevilor la cursuri, printre care Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” şi respectiv “Mihai Viteazul”. Profesorii introduc notele, absenţele şi alte observaţii într-o aplicaţie online. Părintele poate urmări astfel de acasă sau de la birou rezultatele pe care copilul său le are, putând astfel să intervină într-un timp efectiv pentru a lua măsurile necesare.
Fenomenul absenteismului şcolar continuă să se menţină la cote ridicate, chiar să urmeze un trend ascendent. Numai în primele două săptămâni de şcoală din acest an şcolar, elevii sălăjeni au înregistrat aproape 21.000 de absenţe de la cursuri. Majoritatea absenţelor, peste 90 la sută, sunt absenţe nemotivate. Cel mai mare număr de absenţe înregistrate de elevi a ajuns, anul trecut şcolar, la aproximativ 80.000 într-o singură lună de şcoală.

Mihaela Oprea

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 29 octombrie 2012 at 16:33 - Reply

    Nu mai bine le dati elevilor ipoduri,leptopuri,carti electronice?
    Pe ce doriti sa se cheltuiasca banii publici?
    Hartie igienica, hartie xerox,milimetrica,….ambaje….
    Arici Pogonici

  2. Andrei 29 octombrie 2012 at 21:19 - Reply

    Inspectoratul mai bine ar sprijini şcolile în procurarea materialelor de strictă necesitate, toner, hârtie xerox.
    Să ne mai lase în pace cu aplicaţii de genul număratului de absenţe, care consumă, fără rost, timpul profesorilor! Oricum, Inspectoratul nu ne poate ajuta cu nimic în problemele salariale.

Lasa un Raspuns »