Aur la istorie pentru un elev din Zalau

Magazin Salajean 7 mai 2012 0

Aur la istorie pentru un elev din Zalau – Interviu cu medaliatul cu aur la Olimpiada Nationala de Istorie editia 2012, liceanul Dan Vlad Druta, de la Colegiul National Silvania Zalau –

Cu cateva saptamani inainte de Bacalaureat, Dan Vlad Druta, elev in clasa a XII-a I, de la Colegiul National Silvania Zalau, a fost rasplatit pentru cunostintele sale de istorie in cadrul etapei nationale a Olimpiadei de Istorie (desfasurata la Iasi) cu Premiul I. Diploma si medalia de aur i-au fost inmanate liceanului de fostul premier al Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu.

Reporter: Cei care se intorc de la o competitie nationala cu un asemenea trofeu sunt cu siguranta cei care invata asiduu si, totodata, manifesta incredere in propriile forte. Pe langa acestea insa, mai e nevoie de multa pasiune. De cand indragesti istoria, cand a debutat interesul tau pentru studiul acestei materii?

Dan Vlad Druta: Dragostea pentru istorie s-a nascut in urma cu multi ani, cand eram elev in clasele primare, cand am auzit de domnitori, batalii si de mari personalitati ale culturii romanesti si universale.

Rep: Din acest motiv cred ca palmaresul tau este bogat si prezenta ta la Olimpiada Nationala din Iasi de anul acesta nu este unica…

D.V.D.: Am participat la cinci olimpiade de istorie, incepand cu clasa a VIII-a, cand eram elev la Suplacu de Barcau (judetul Bihor) si de fiecare data am fost pe lista premiatilor.

Rep: Care este secretul acestei performante prin care ai devenit cunoscut in afara granitelor judetului?

D.V.D.: A castiga un premiu la o competitie nationala nu este doar o sansa, ci presupune multa munca si consecventa, precum si incredere in fortele tale. In timp, m-am format ca olimpic, castigand experienta si acumuland cunostinte pentru a fi la inaltimea cerintelor. Cred sincer ca am ales bine istoria ca disciplina de invatamant in care sa-mi etalez talentul, munca si, nu in ultimul rand, placerea de a face performanta scolara.

Rep: Ce ai simtit in momentul in care prim-ministrul Romaniei te-a premiat?

D.V.D.: Am simtit o bucurie imensa, care nu se poate descrie in cuvinte. M-am gandit atunci la familia mea, la colegi si la profesori, pentru ca intr-un fel sau altul, acestia m-au ajutat sa urc pe cea mai inalta treapta a podiumului. Salajul a avut mereu rezultate frumoase la Olimpiada de Istorie. Anul acesta, judetul nostru s-a plasat pe locul V pe tara, iar anul trecut pe locul IV.

Rep: Ce inseamna acest premiu pentru tine?

D.V.D.: Este o incununare a muncii depuse in decursul timpului si o tinta mirifica pe care o visam de mic copil. Cu media 9,95 si locul I pot intra la facultate fara a sustine examen de admitere. De asemenea, pot beneficia de bursa si loc in caminul studentesc.

Rep: Cum apreciezi performanta scoalara intr-un liceu de elita cum este CNS?

D.V.D.: Este un privilegiu pentru mine si colegii mei de a invata la o unitate de invatamant de exceptie, unde perfomanta scolara reprezinta scopul suprem al studiului si formarii intelectuale. Colegiul National Silvania dispune de o baza materiala remarcabila, cadre didactice de inalta tinuta profesionala si elevi dornici de a se remarca prin studiu si rezultate scolare deosebite. Pentru toti am un gand frumos, acum cand am ajuns la sfarsitul anilor de studiu. Cred ca toti colegii mei vor avea succesul pe care si-l doresc la Bacalaureat si la admiterea in invatamantul superior.

Rep: Cine este profesorul tau de istorie?

D.V.D.: In liceu mi-a fost profesor Ioan Ciocian, un om ca oricare altul si totusi: de la dansul am invatat sa-mi formez o gandire istorica si sa pun cunostintele acumulate intr-un algoritm, pornind de la cauzalitate si interdisciplinaritate.

Rep: Te felicitam pentru rezultatele obtinute si pentru cinstea adusa invatamantului salajean. Mult succes in viitor!

D.V.D. Va multumesc.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »