Au început înscrierile la liceu

Magazin Salajean 29 iunie 2011 0

Au început înscrierile la liceuCei aproximativ 2.600 de absolvenţi ai claselor gimnaziale din judeţul Sălaj pot completa, începând de astăzi, fişele de înscriere pentru a intra la liceele din judeţ. Până în data de 5 iulie, aceştia vor trebui să completeze opţiunile de înscriere împreună cu părinţii şi asistaţi de către diriginţi, astfel încât în data de 6 iulie acestea să fie introduse în baza de date pentru repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat. În acelaşi interval de timp va avea loc completarea fişelor de înscriere de către candidaţii proveniţi din alte judeţe, la centrul special desemnat din judeţul pentru care solicită înscrierea.

Tot în cursul zilei de astăzi se va întocmi ierarhia pe judeţ în funcţie de mediile obţinute de candidaţi în gimnaziu. Potrivit inspectorului şcolar general Ioan Abrudan, candidaţii vor intra la liceu în funcţie de media de admitere obţinută. Aceasta se calculează ca media aritmetică dintre media obţinută la evaluarea naţională şi media obţinută pe parcursul celor patru ani de gimnaziu. Aproape 87 la sută dintre candidaţii care au susţinut cele trei probe din cadrul evaluării naţionale au obţinut medii peste 5. Însă şi candidaţii care nu au promovat această evaluare, la toate materiile, vor putea participa la înscrieri la liceu, exceptând elevii care nu s-au prezentat la examinare, a declarat Ioan Abrudan.

Candidaţii sunt sfătuiţi să completeze atent fişele de înscriere şi să-şi treacă mai multe opţiuni astfel încât să fie siguri că vor fi repartizaţi la liceu în această etapă. În data de 12 iulie va avea loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 11 septembrie, anul acesta, inclusiv.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »