Aproape 950 de elevi

Magazin Salajean 9 mai 2007 0

au picat teza la matematica

Rezultatele tezelor cu subiect unic la matematica sustinute saptamana trecuta de aproape 2.700 de elevi salajeni de clasa a VII-a nu au fost pe masura asteptarilor cadrelor didactice, procentul de promovabilitate fiind de doar circa 65 la suta. 526 de elevi au reusit sa obtina doar note intre 5 si 5.99, iar alti 782 de elevi au avut note intre 6 si 7.99. Sustinatorii tezei unice care au obtinut punctaje peste 8 au fost in numar de 421, dintre acestia 54 fiind notati cu 10. Cu toate acestea, examenul nu a fost promovat de 939 de elevi. Acest lucru, precum si numarul ridicat al elevilor ce au luat note mici, l-au determinat pe Ioan Abrudan, inspector scolar general in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj, sa declare, ieri, intr-o conferinta de presa, ca teza a pus in evidenta o exigenta in corectare. Rezultatele nu sunt optimiste, dar sunt realiste. Personal, m-am asteptat la rezultate mult mai bune, dar trebuie sa tinem seama ca este primul examen de acest gen atat pentru elevi, cat si pentru cadrele didactice care i-au pregatit.

Tot ieri, inspectorul general a informat ca vor primi inspectii in aceasta saptamana unitatile de invatamant din Treznea, Agrij, Buciumi, Bocsa, Salajeni si Bobota, o alta inspectie, de data aceasta tematica, urmand sa fie desfasurata in cele 29 de scoli unde maine vor fi sustinute teze unice la limba materna pentru clasele a VII-a. Va fi verificata modalitatea de desfasurare a examenului, care in Salaj va fi sustinut la limbile maghiara, germana si slovaca. Astfel, 562 de elevi vor da teza la limba maghiara, 15 la germana si 16 la slovaca.

In acelasi cadru, Dorin Cosma, inspector de specialitate in cadrul ISJ Salaj, a informat ca in zilele de 5 si 6 mai, doi elevi salajeni au obtinut premii la concursul national de produse finale ale proiectelor de cooperare europeana Made for Europe, desfasurat la Braila. Este vorba despre Lorena Butusina (Colegiul National Simion Barnutiu din Simleu Silvaniei), care a obtinut premiul I, si Vlad Niste (Colegiul National Silvania Zalau), care a luat premiul III.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »