Absolvenţii de liceu scapă vineri de emoţiile Bacalaureatului

Peste 1.600 de elevi sălăjeni sunt aşteptaţi vineri, 29 iunie, în cele şapte centre de examen din judeţ pentru a susţine ultima probă a Bacalaureatului. Candidaţii vor fi testaţi din materia aleasă de ei în funcţie de profilul clasei în care au studiat: geografie, fizică, chimie, biologie, informatică, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie. Proba scrisă începe la ora 9, timpul de lucru fiind de trei ore.
În judeţ au fost amenajate centre de examen la Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” Zalău, Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Zalău, Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei şi Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu” Jibou.
Lucrările candidaţilor vor fi transportate şi evaluate într-un alt judeţ, Sălajul urmând să preia şi să corecteze, la Centrul Zonal de Evaluare Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu” Zalău, lucrări dintr-un judeţ limitrof. Rezultatele se vor afişa pe 5 iulie, în aceeaşi zi putând fi depuse şi eventualele contestaţii. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, se vor afişa în 10 iulie.

Leave a Comment