Absolventii de liceu, fata in fata cu subiectele-model de la bacalaureat

Magazin Salajean 24 aprilie 2012 0

Absolventii de liceu, fata in fata cu subiectele-model de la bacalaureatElevii care finalizeaza anul acesta studiile liceale au la dispozitie, pe site-ul edu.ro, modelele de subiecte pentru proba de Limba si literatura romana din cadrul examenului de bacalaureat. Cei interesati sa studieze aceste variante au in fata cate trei subiecte, fiecare fiind notat cu 30 de puncte.

Primul dintre subiecte contine un fragment din romanul Intrusul, scris de Marin Preda. Pe baza textului, candidatii vor trebui sa raspunda la mai multe cerinte, printre care: sa precizeze tipul de perspectiva narativa din textul citat, sa prezinte rolul interogatiilor retorice din textul dat sau sa comenteze, in 60 -100 de cuvinte (sase – zece randuri), urmatoarea secventa din textul dat: Si cu toate acestea, adica cu toata aceasta siguranta care incepe sa ma lege de trecut, amintirea mea da tarcoale, dibuie si niciodata nu are puterea sa scoata la suprafata toata lumina acelei dupa-amiezi.

In cel de-al doilea subiect postat pe site, elevii trebuie sa redea un text argumentativ despre reusita, pornind de la ideile sugerate de o afirmatie al lui Nicolae Titulescu. Experienta m-a invatat ca numai sinceritatea si cunoasterea celorlalti permit in diplomatie culesul unor succese nu efemere, ci permanente. In elaborarea textului de tip argumentativ, candidatii vor trebui sa respecte structura discursului de tip argumentativ: sa formuleze ideile in scris, sa utilizeze mijloacele lingvistice adecvate exprimarii unei aprecieri; sa formuleze ipoteza sau propria opinie fata de problematica pusa in discutie, sa enunte si sa dezvolte corespunzator doua argumente adecvate ipotezei, prin formularea unei concluzii pertinente; textul va trebui sa aiba continutul adecvat argumentarii pe o tema data.

Al treilea subiect cere elevilor sa prezinte o tema si viziunea despre lume reflectate intr-un text poetic studiat, apartinand unuia dintre autorii canonici Mihai Eminescu, George Bacovia sau Nichita Stanescu. In elaborarea eseului, se vor avea in vedere urmatoarele repere: evidentierea unei trasaturi care face posibila incadrarea textului poetic studiat intr-un curent cultural sau literar, intr-o perioada sau intr-o orientare tematica; sustinerea unei opinii despre modul in care tema aleasa si viziunea despre lume se reflecta intr-un text poetic studiat; prezentarea a doua imagini sau idei poetice din textul studiat, relevante pentru tema aleasa si viziunea despre lume; ilustrarea a patru elemente de compozitie si de limbaj ale textului poetic studiat (imaginar poetic, titlu, incipit, relatii de opozitie si de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice sau tropi, elemente de prozodie etc.).

Sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului din acest an scolar se va desfasura dupa urmatorul program: intre 28 si 30 mai va avea loc inscrierea candidatilor, 1 iunie se vor incheia cursurile scolare pentru cei in an terminal de liceu. Prima proba va demara in 11 iunie, cu evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. Intre 13 si 15 iunie este programata evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna, intre 18 si 22 iunie, proba de evaluarea competentelor digitale, iar in intervalul 25-27 iunie va avea loc ultima proba de evaluare, respectiv de evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala. Prima proba scrisa va avea loc in 2 iunie, la Limba si literatura romana – proba scrisa, urmata a doua zi de proba scrisa la Limba si literatura materna. Proba obligatorie a profilului – proba scrisa, va avea loc in 4 iulie, iar cea la alegere a profilului si specializarii in 6 iulie. In data de 8 iulie se vor afisa primele rezultate, urmand ca dupa solutionarea contestatiilor sa fie afizate, in 13 iulie, rezultatele finale.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »