Absenteismul şcolar, combătut cu uniforme?!

Magazin Salajean 18 iulie 2011 0

Absenteismul şcolar, combătut cu uniforme?!

Mult discutatul subiect al uniformelor şcolare revine în atenţia autorităţilor. Premierul Emil Boc a solicitat reprezentanţilor învăţământului să ia în vedere acest aspect, declarându-se săptămâna trecută pentru introducerea obligativităţii purtării uniformelor în şcoli în ciclurile primar şi gimnazial. Potrivit acestuia, fiecare şcoală va putea să-şi stabilească propria uniformă, cu menţiunea ca pentru cei mai săraci, statul să vină cu o contribuţie.

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Ioan Abrudan, este de părere că introducerea uniformelor şcolare ar duce la formarea şi educarea elevilor. Introducerea obligativităţii uniformelor pentru elevi a fost mult discutată atât de către asociaţiile de părinţi, cât şi de către cadrele didactice. Ar fi un lucru de luat în considerare, ţinând cont de faptul că prin purtarea uniformelor şcolare s-ar evidenţia apartenenţa elevilor de o anumită unitate de învăţământ. O ţinută obligatorie în timpul orelor de şcoală ar duce la formarea şi educarea tinerilor, într-un mediu planificat şi ordonat pe care îl oferă învăţământul, ne-a declarat inspectorul şcolar Abrudan.

Un alt aspect vizat de introducerea uniformelor este absenteismul şcolar. Mai precis, impunerea unei ţinute ar putea duce la scăderea acestui fenomen. Un elev îmbrăcat în uniformă va fi mult mai uşor reperat în alte locaţii decât în unitatea de învăţământ în timpul orelor de curs. Însă chiar dacă acest lucru ar duce la scăderea absenteismului şcolar, trebuie luat în vedere şi nivelul până la care să fie impusă uniforma şcolară, a menţionat Ioan Abrudan. Conform spuselor acestuia, sute de elevi sălăjeni se aleg anual cu notele scăzute la purtare în marea lor majoritate din cauza absenţelor nemotivate.

Uniforma şcolară nu trebuie să fie după un tipar anume, ci poate fi îmbunătăţită după bunul plac al elevilor, asta cu acordul părinţilor şi al cadrelor didactice, pentru a fi agreate şi purtate cu plăcere de către elevi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »