Experienţe europene pentru dascălii sălăjeni

Flavia Pintea 6 martie 2013 0
Experienţe europene pentru dascălii sălăjeni

Trei cadre didactice sălăjene au experimentat practicile educaţionale europene. O delegaţie de profesori de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău a participat, în perioada 22 februarie -2 martie, la a doua întâlnire europeană a proiectului Comenius “Voi sunteţi viitorul, copiii mei”,în Marea Britanie. Alături de delegaţia română au fost prezenţi reprezentanţi din alte zece ţări europene, partenere în proiect.Tema proiectului este “Descoperirea valorilor umane prin povestiri cu tâlc”, acesta desfăşurându-se pe o perioadă de doi ani, respectiv 2012-2014, cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul programului “Lifelong Learning Programme”.

Din delegaţia română au făcut parte trei profesoare, Tatiana Contraş, coordonatorul proiectului, Andreea Purdea şi Adel Lung. Potrivit Tatianei Contraş, pe parcursul întâlnirii au avut loc schimburi de experienţă şi bune practici educaţionale, au fost vizitate grădiniţe, şcoli primare, gimnaziale şi licee. De asemenea, au avut loc întâlniri cu elevi şi profesori, asistenţe la activităţi şi lecţii demonstrative. Profesoarei Tatiana Contraş i-a fost înmânată medalia de onoare a şcolii Ysgol Rhosnesni High School din Wrexham, în semn de apreciere pentru activitatea depusă.
Tot în cadrul acestei întâlniri a fost lansat primul produs final al proiectului, cartea Dreaming of Mowgli and His Friends, rezultat al creaţiilor originale ale elevilor din 11 ţări europene. La eveniment a participat reprezentantul Societăţii Kipling din Marea Britanie, John Walker, care a apreciat activităţile realizate în cadrul acestui proiect şi a oferit fiecărui membru al echipei de proiect câte o carte cu poezii scrise de Rudyard Kipling. În semn de respect, echipa de proiect a donat Societăţii Kipling 5 cărţi cu creaţii ale elevilor.
Activităţile proiectului au avut loc în oraşul Wrexham din Ţara Galilor şi oraşele Manchester, Liverpool şi Chester din Anglia.Ţările implicate în proiect sunt România, care este şi coordonatorul general, Marea Britanie, Spania, Polonia, Turcia, Portugalia, Italia, Belgia, Danemarca, Cehia şi Slovenia. Următoarea reuniune internaţională din cadrul proiectului va avea loc în luna aprilie, în Turcia, la Istanbul.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »