
|
Proiectul prin care comunele Dobrin si Salatig vor avea retele de utilitati a ajuns in stadiul de proiectare, firma care a castigat licitatia urmand sa realizeze Proiectul Tehnic pana la finalul lunii februarie. Primarul comunei Dobrin, Csapo Carol, ne-a declarat ca urmatorul pas va consta in organizarea licitatiei in vederea desemnarii constructorului.
„Ne dorim nu doar sa deschidem santierele in acest an, ci si sa realizam o parte din lucrari. Pentru asta, vom face tot ce tine de noi, speram ca si licitatiile sa mearga bine si sa nu intampinam contestatii, care - se stie deja – incetinesc toate proiectele”, ne-a declarat primarul Csapo. Asociatia sus amintita a scos la licitatie intreg lotul de lucrari, fata de alte comune, care au scos la licitatie separat fiecare obiectiv.
Potrivit sursei citate, din cele 6,5 milioane de euro asigurate din Fondul European de Dezvoltare Rurala se vor introduce in sate doua centre edu-cationale, cate unul in fiecare comuna, unde prescolarii si scolarii isi vor putea petrece timpul liber, dupa ce ies de la cursuri si pana se intorc parintii de la serviciu.
Apa si canalizarea inghit cei mai multi bani
In urma implementarii acestui proiect, cele trei sate din comuna Salatig vor avea apa si canalizare. Este vorba de Bulgari, Deja si Salatig, in timp ce in comuna Dobrin, pe langa centrul de comuna, vor beneficia de infra-structura tehnico-edilitara localitatile Doba Mare si Doba Mica, Verveghi si Sancraiu Silvaniei. Primarul Csapo Carol a spus ca drumurile comunale vor fi reabilitate si modernizate in Dobrin, Sancraiu Silvaniei, Naimon si Deleni, in timp ce ulitele vor fi asfaltate in localitatile Verveghi si Dobrin.
„Cei mai multi bani vor merge pe partea de apa si canalizare, aceste lucrari sunt cele mai costisitoare, dupa care urmeaza drumurile. Pe componenta sociala a proiectului, este prevazuta ridicarea unui Centru social in Doba Mare, precum si reabilitarea caminului cultural din centrul de comuna”, a declarat primarul Csapo.
Lucrarile vor fi demarate in primavara acestui an. Acest articol a fost vizualizat de 365 ori |