Monedă Argint
Valoare nominală: 10 lei;
Metal: Argint 999/1000;
Greutate: 31,103 grame;
Dimensiune: diametru 37 mm;
Margine: zimțată;
Calitate: proof;
Tiraj: 300;
Avers: o expediție a geografului francez Emmanuel de Martonne în munții Carpați, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.
Revers: portretul lui Emmanuel de Martonne, semnătura acestuia și inscripția în arc de cerc „EMMANUEL DE MARTONNE”.
Emmanuel de Martonne (n. 1 aprilie 1873 Chabris, Franța – d. 24 iulie 1955 Sceaux, Franța), geograf și pedagog francez, era binecunoscut în România interbelică pentru contribuțiile sale esențiale la trasarea granițelor României Mari, precum și la studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria științei, a geografiei României, a Munților Făgăraș, de a căror frumusețe sălbatică, neatinsă și pură a fost profund impresionat, numindu-i Alpii Transilvaniei.
Fiu al arhivistului A. de Martonne, a fost elev al Liceului din Laval, unde i-a avut profesori pe Carle Bahon și Francis Delaisi. Este autorul unui Tratat de geografie fizică (1909) și al volumelor Geografie universală (1931), consacrate Europei Centrale. A condus publicația Atlasul Franței și a fondat Institutul de Georgrafie de la Sorbonne. Discipol al lui Vidal de la Blache, a fost numit la Rennes în 1899, unde a fondat un laborator de geografie în 1902. Pasionat de climatologie, este celebru pentru descoperirea bazelor evapotranspirației potențiale, utilizată azi de botaniști și agronomi. Laboratorul său funcționează până în zilele noastre, trecând în mâinile lui Andre Meynier. Fost coleg și prieten al criticului literar Pompiliu Eliade (1869-1914) la Școala Normală Superioară din Paris, tânărul De Martonne i-a urmat sfatul și și-a început cariera științifică cercetând Carpații Meridionali, pe care i-a denumit sau a preluat un nume folosit pe hărțile locale și l-a pus în circulație, „Alpii Transilvaniei”. În 1902 își susținea teza de doctorat cu titlul La Valachie: essai de monographie géographique (Valahia: eseu de monografie geografică) dedicată mentorului său, Vidal de la Blache, teză care va fi urmată de Recherches sur la distribution géographique de la population en Valachie (Cercetări privind distribuția geografică a populației în Valahia). Prin publicarea ambelor cărți, tânărul savant francez devenea cel mai bun specialist al studierii geografiei carpato-dunărene. În 1918, este desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul Război Mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute România și Poloniei prin tratatele de pace. El a călătorit pe teren și conform principiului viabilității frontierelor, a obținut extinderea frontierei Poloniei spre est și a României spre vest cu câțiva kilometri, pentru ca importante căi ferate (de exemplu Timișoara-Arad-Oradea-Satu Mare) să nu se întretaie de mai multe ori cu granița. El a conceput principiul viabilității conform căruia stabilirea granițelor trebuie să depindă nu numai de grupările etnice, ci și de motive geografice (relief, ape, accesibilitate) și de infrastructurile teritoriului. Opunându-se astfel delegaților americani și britanici, el a contribuit, în mod semnificativ, la desenarea granițelor din 1918-1921 (dintre care cele trasate între România, Serbia și Ungaria, mai sunt valabile și astăzi).
În semn de recunoaștere a acestor multiple merite, Academia Română îl alege membru de onoare în 1912. Între anii 1931 – 1949, a prezidat Uniunea Geografică Internațională, devenind membru al Academiei Franceze de Științe.
Daniel Mureşan
