Noutăţi filatelice: Rase de câini

Romfilatelia dedică celor mai îndrăgite animale, prieteni ai omului, emisiunea de mărci poștale „Rase de câini”, aceasta înscriindu-se în lista celor mai apreciate tematici filatelice.
Ciobănescul Românesc Mioritic, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei, a fost selecționat dintr-o rasă naturală existentă în Munții Carpați, principalul motiv fiind utilitatea. Datorită taliei sale mari, cu un corp bine dezvoltat, precum și aspectului său viguros și spectaculos, această rasă este foarte apreciată în România.
Mioriticul este calm, echilibrat și foarte curajos, fapt care îl recomandă pentru paza turmelor, fiind un luptător eficace împotriva posibililor prădători (urs, lup, râs).
Părul este abundent pe cap și pe corp, de textură aspră, drept și lung de minim 10 cm, iar pe membre este mai scurt. Referindu-ne la culoare, fondul trebuie să fie alb, cu pete bine definite, negre sau gri.
Mai sunt și câini cu părul în întregime de culoare albă sau gri, dar vârfurile urechilor trebuie să fie pigmentate în gri închis sau negru.
Masculii au o înăltime de minim 70 cm, (talie ideală de 75 cm), în timp ce femelele au o înălțime de minim 65 cm (talie ideală 70 cm).
Ciobănescul Românesc Carpatin, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, este o rasă endemică prezentă în spațiul Carpato-Danubian. Câine de turmă, utilizat de secole de către păstorii români din Munții Carpați la paza turmelor, Ciobănescul Carpatin se remarcă prin atașamentul său instictiv și necondiționat față de stăpânul său. Este demn, calm și echilibrat și are un instinct natural de pază.
Este un câine de talie relativ mare, agil, cu un aspect general viguros. Corpul său este acoperit cu păr aspru, des și drept, de culoare nisipiu cărbunoasă (lupie), cu nuanțe diferite, adesea mai deschise pe părțile laterale și mai închise deasupra trunchiului sau cu pete albe, nu foarte întinse. Cu excepția capului și fețelor anterioare ale membrelor, unde este scurt și plat, părul este abundent pe tot corpul, de lungime potrivită. Pe gât, fața posterioară a membrelor și pe coadă, părul este mai lung, abundența acestuia în aceste regiuni fiind tipică. Pieptul este lat și adânc, umărul lung și ușor înclinat.
Înălțimea la greabăn indică 65-73 cm pentru masculi și 59-67 cm pentru femele, cu o abatere în plus sau în minus de 2 cm pentru ambele sexe.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 leieste reprezentat Ciobănescul Românesc de Bucovina, rasă naturală care s-a format în arealul Carpaților, în nord-estul României, în Bucovina. Rasa a beneficiat de o atenție specială în ceea ce privește selecția și ameliorarea, ceea ce a condus la existența tipului actual.
Este un câine de talie mare, cu un corp masiv și viguros, cu greabăn puțin marcat.
Capul și fața anterioara a membrelor sunt acoperite cu păr scurt, în timp ce pe restul corpului părul este abundent, drept, mai gros și mai dur, atingând o lungime de 6-9 cm. Pe gât, părul este mai lung și formează o coamă, iar pe fața posterioară a membrelor, părul formează franjuri de lungime moderată. Culoarea clasică a acestei specii este alb cu pete bine definite de culoare nisipiu-cărbunos (lupie), tigrată sau neagră. Pe membre se admit stropituri negre sau de diferite nuanțe.
Impozant, temerar și mândru, Ciobănescul de Bucovina este echilibrat, calm și foarte devotat. Iubește copiii, dar este neîncrezător față de străini, fiind un excelent câine de pază pentru turme și proprietăți, curajos și combativ contra eventualilor prădători (urs, lup, râs). Pe timpul nopții patrulează, semnalând apropierea de teritoriul său a necunoscuților sau a animalelor printr-un lătrat foarte puternic, cu o tonalitate joasă, ce se aude de la distanțe foarte mari.
Înălțimea la greabăn este de 68-78 cm pentru masculi (ideal 71-75 cm) și 64-72 pentru femele (ideal 66-68 cm).
Ciobănesc Românesc Corb, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, este o rasă naturală care s-a format în arealul Carpaților Meridionali și regiunile subcarpatice (Dâmbovița, Argeș, Prahova, Brașov). Deși aria sa de răspândire este relativ restrânsă, datorită calitaților sale, populația existentă este numeroasă. Acest câine este cunoscut de generații sub denumirea de „Corb” datorită robei de culoare neagră, în proportie de cel puțin 80% din suprafața corpului cu marcaje albe pe piept și pe labe, acestea neavând nici un fel de stropituri.
Exemplarele acestei rase sunt foarte apreciate și utilizate cu mare succes la paza turmelor și a proprietăților. Este un câine de talie mare, impozant, curajos și mândru, echilibrat, calm, cu un instinct de pază foarte dezvoltat, combativ în fața eventualilor prădători (urs, lup) și neîncrezător față de străini. Lătratul său este puternic, profund și poate fi auzit de la mare distanță.
Corpul său este masiv și viguros, cu un cap de asemenea masiv, cu forme bine cizelate, purtat mândru, ridicat peste linia spatelui. Masculii au o înălțime, măsurată la greabăn, cuprinsă între 70-80 cm, ideal 75 cm, în timp ce femelele au o înălțime de 65-75 cm, ideal 70 cm.

One Thought to “Noutăţi filatelice: Rase de câini”

  1. Ion

    Felicitari pentru acest articol! Acestea sunt cele 4 rase nationale de caini, din care 2 – ciobanescul mioritic si cel carpatin sunt omologate definitiv iar celelelate 2 doar provizoriu. As vrea sa cunosc – daca exista- salajeni care detin astfel de caini din rasele romanesti, pe cat posibil cu pedigree care sa le ateste apartenenta.

Leave a Comment