Noutăţi filatelice: Mihail Kogălniceanu, 200 de ani de la naştere

Daniel Mureşan

Romfilatelia celebrează viaţa şi personalitatea marelui politician şi om de cultură prin emisiunea de mărci poştale Mihail Kogălniceanu, 200 de ani de la naştere.
Personalitate de prim rang a secolului al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu este unul dintre făuritorii României Moderne. Biografia sa se confundă cu însăşi istoria acestui secol.
Opera politică şi diplomatică a lui Kogălniceanu poate fi ordonată prin cronologia momentelor esenţiale în care s-a desfăşurat: fruntaş al mişcării paşoptiste, purtător de cuvânt al generaţiei mişcării, elaborator de program de acţiune pentru realizarea idealurilor epocii sale. Kogălniceanu reprezintă un personaj de bază al propagandei unioniste şi principal înfăptuitor (alături de Al. I. Cuza) al actului Unirii de la 1859.
În martie 1840 Mihail Kogălniceanu a deschis o editură şi o tipografie proprie care au avut un rol important în dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale. Aici a tipărit mai toate publicaţiile periodice fondate de el printre care amintim şi de Dacia Literară. La cele menţionate trebuie să adăugăm caracterizarea lui George Călinescu, cel care socoteşte că „darul cel mai de preţ al lui Kogălniceanu este spiritul critic, în formă constructivă, ardent, fără sarcasm steril”.
La 10 noiembrie 1852 s-a căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), la Iaşi. Tot în acest an a publicat Letopiseţul Ţării Moldovei în trei volume. Trei ani mai târziu, a fondat, tot la Iaşi, ziarul Steaua Dunării, principalul organ de presă al mişcării unioniste, ilustrat alături de portretul celui care avea să îi fie redactor, pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei.
Timbrul cu valoarea nominală de 8 lei ilustrează portretul marelui politician, aflat în patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti.
La 13 mai 1856 a fost ales în Comitetul Unirii, alături de Vasile Alecsandri, Costache Negri şi Constantin Hurmuzachi.
După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite, Kogălniceanu este ales membru în Comisia Centrală, care avea obligaţia elaborării unei legi comune pentru cele două Principate (1859 – 1860). În perioada 1860 – 1861, Kogălniceanu este şeful Guvernului din Moldova. El ţine în Parlament celebrul său discurs Despre împroprietărirea ţăranilor. Militează neobosit pentru formarea unui singur guvern şi alegerea unei singure capitale pentru statul care va purta, începând cu anul 1862, numele de România. Începând cu anul 1863, Kogălniceanu deţine importante funcţii în conducerea statului: prim – ministru, ministru de interne şi ministru de externe. În Adunarea Deputaţilor din 9 mai 1877, Kogălniceanu proclamă Independenţa de Stat a României.
Ales la 29 mai 1868, membru al Societăţii Academice (Academia Română), Kogălniceanu ţine ultimul său discurs în acest înalt for, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existenţă.
El s-a afirmat ca un strălucit diplomat al înfăptuirii şi recunoaşterii Independenţei de Stat din 1877.
Kogălniceanu s-a remarcat printr-o înalt rafinată și întrucâtva emancipată atitudine față de femei, despre al căror gen avea să scrie în 1841: „femeia, în lexiconul meu, înseamna o ființă gingașă, slabă, drăgălașă, frumoasă, făcută din flori, din armonie și din razele curcubeului, capricioasă, ră [rea] câteodată, bună mai multe ori, o ființă făcută pentru amor, menită a pune în lanțuri pe eroii cei mai neînduplecați, care pentru un zâmbet te face de-ți vinzi viața din astă lume, și partea din rai din cealaltă lume, care are un suflet ce ințălege tot ce este frumos, care pentru cel mai mic lucru cateodată plânge și altă dată îi în stare să-și jartfească viața, care îi destoinică să facă faptele cele mai mari, care când îi blândă ca o turturică, când turbată ca o leoaică, care când îi crudă, când miloasă; femeia este un amestec de grații, de bunătate, de răutate, de duh, de cochetărie de slăbiciuni și de tărie, a căreia mai toată viața se mărginește între a iubi și a fi iubită; o femeie, în sfârșit, este un ceva ce nu se poate nici descrie, nici numi, nici hotărî matematicește, un ceva ce este cel mai rar lucru din Moldova”. Ironia elitismul kogălnician temperează subtilitatea descrierilor sale romantice, așa cum transpare din fragmentul în care scriitorul sugerează că, cel puțin în Moldova, „găsești de ajuns mame, neveste, văduve, fete, slute, șchioape, chioare, vornicese, bănese, pitărese, negustorițe, bacalite, țâgance și alte asemena creaturi ce se nasc, cresc, se mărită, fac copii și mor. Dar femei, asta-i cam greu” (aldine în original). Cu toate acestea, eseistul rămânea de opinia, relativ atipică vremurilor sale, că „femeia este făcută pentru alta ceva mai înalt decât a poronci și a căuta numai prozaicile trebi a gospadăriei; o socot de o mișie mai nobilă în societatea europeană. De aceea, măcar ca entuziasmul meu pentru Napoleon covârșește toată comparația, totuși nu pot să-i iert nedreapta ură ce avea pentru Doamna de Staël, numai pentru că era o femeie de geniu” (ibidem, p. 63). În mod similar, Kogălniceanu descria dragostea precum „cea mai nobilă din toate patimile, care ațâță la fapte mari, care însuflețează eroismul și geniul, care dă idei de cinste și de slavă, care înviază, care farmăcă [farmecă], care aduce pre om într-o lume de visuri, unele mai aurite decât altele, cine-l cunoaște, cine-l slăvește?” (ibidem, p. 61). Același idealism romantic se sparge, în cazul lui Kogălniceanu, de reciful realităților valahe: „A iubi însemnează la noi a se lua, a se schimba, a se lepăda, a se uita, spre a se îngurlui [n.ed.: „a se însoți din dragoste”] și a se despărți iarăși, fără ca patima să lase cât de puțină întipărire în inima acelor ce zic că simțesc amorul” (idem).
Mihail Kogălniceanu a încetat din viaţă la 20 iunie 1891, la Paris, în Clinica de Chirurgie Saint Jean-de-Dieu (rue Oudinot), rămânând un lider al culturii şi istoriei României Moderne. Geniu creator, Kogălniceanu îmbină armonios cultura cu politica, fapt care l-a determinat pe marele Nicolae Iorga să îl socotească „cel mai mare conducător cultural şi politic din epoca modernă”.

Leave a Comment