“Ziua porţilor deschise” la instanţele judecătoreşti

Mihaela Oprea 22 octombrie 2012 4
“Ziua porţilor deschise” la instanţele judecătoreşti

Ziua Europeană a Justiţiei Civile se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 25 octombrie. Cu această ocazie, Tribunalul Sălaj şi instanţele din circumscripţia acestuia va organiza, joi, manifestarea anuală de tipul “Ziua porţilor deschise”.
Potrivit purtătorul de cuvânt al celei mai înalte instanţe judecătoreşti din judeţ, Mirela Lazoc, evenimentul are ca scop consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii. “Se va asigura posibilitatea vizitării tuturor încăperilor care au relevanţă pentru activitatea instanţelor, se vor da explicaţii în legătură cu circuitul dosarelor şi etapelor procesuale până la soluţionarea unei cauze, se vor oferi ghiduri şi alte materiale care să faciliteze transparenţa activităţii judiciare”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Sunt invitaţi orice persoane interesate, grupuri de elevi, studenţi să participe la derularea evenimentului.

Comentarii

comments

4 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Carl Lucas 23 octombrie 2012 at 03:35 - Reply

    Aici trebuia aratata camera unde se gazeaza cei condamnati si Camera Muzeu unde sint afisate ……pozele cu Impuscarea pe la spate in Pusta Vale …..Vestul Salbatic …..
    Oare este calea deschisa si la dosarul Militianului care a tras si inpuscat un Om …..in Pusta Vale …
    Mi-e frica sa intru in Simleu ……sint Rrom din Pusta Vale si nu as vrea sa fiu inpuscat ….pe la spate ….
    Ar fi minunat daca sar da Trecere Libera la Dosarul asta ………care ascunde un milion de lucruri …..
    Portile deschise ar fi frumos daca sar tine si la Politia din Zalau …..
    Acolo sa vezi ce nu crezi …..sa ramii fara cuvinte ….masca !!!

  2. Anonim 23 octombrie 2012 at 12:16 - Reply

    Care justitie? … poate in alta tara pentru ca la noi este chiar bataie de joc (sau chiar mai mult).

  3. Anonim 23 octombrie 2012 at 12:18 - Reply

    Justietie care incarcereaza gainarii si lasa “pe din-afara” adevaratii infractori din pacate si din institutii ale statului care ar trebui sa apere legea…?

  4. Anonim 23 octombrie 2012 at 12:37 - Reply

    Portile deschise ar fi frumos daca s-ar tine si la “POLITIA DIN JIBOU” aia din Zalau sunt mici copii fata de astia… si totusi NIMIC…NIMIC…NIMIC!!!

Lasa un Raspuns »