Ziua Mondiala BPOC

Magazin Salajean 15 noiembrie 2006 0

Potrivit unui comunicat de presa remis de Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Salaj, ziua de 15 Noiembrie 2006 a fost desemnata drept Ziua Mondiala a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice pentru a spori gradul de constientizare a populatiei si a imbunatati actiunile de preventie, diagnosticare si tratament al acestei actiuni.

Bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC) este o afectiune pulmonara inflamatorie permanenta a cailor aeriene care se ingusteaza si a plamanilor care nu se mai golesc complet de aer. In general, boala apare dupa varsta de 40 de ani, putand fi insa intalnita si la varste mai tinere. Cel mai important factor de risc in boala pulmonara obstructiva il reprezinta fumul de tigara.

BPOC reprezinta o cauza majora de morbiditate cronica si mortalitate, afectand pe plan mondial 1 din 10 adulti cu varsta de peste 40 de ani. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) estimeaza ca aceasta afectiune omoara in intreaga lume 250 de persoane la fiecare ora, iar rata anuala de deces este mai mare decat a pacientilor cu cancer pulmonar si cancer de san la un loc. Practic, BPOC este a patra cauza de mortalitate la nivel mondial, dupa afectiunile coronariene, bolile cerebro-vasculare si infectiile respiratorii acute.

Primele simtome ale BPOC sunt tusea, sputa (flegma) si respiratia greoaie aparuta in urma efortului fizic. BPOC este o boala progresiva, astfel incat, in lipsa unui tratament adecvat, pacientii nu vor putea sa desfasoare activitati fizice obisnuite, cum ar fi: urcatul scarilor, cumparaturi si chiar spalatul si imbracatul de dimineata. Insa, in ciuda faptului ca boala prezinta importante simptome, pana la 50% din pacienti raman nedepistati. Asa se face ca, potrivit specialistilor, in Romania sunt aproximativ 1 milion de pacienti cu BPOC, dintre care numai 200.000 sunt diagnosticati.

Vestea buna este ca pentru pacientii diagnosticati cu BPOC, exista tratamente eficace care imbunatatesc semnificativ starea pacientilor si incetinesc evolutia bolii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »