Zeci de sancțiuni pe linie rutieră la sfârșit de săptămână

Poliţiştii rutieri au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune pe linie rutieră, pentru depistarea şoferilor care încalcă normele de circulație. Toate radarele au fost scoase pe drumurile din județ, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, fiind prezente, de asemenea, echipe de polițiști pentru testarea șoferilor care se urcă la volan băuți ori drogați. Pentru nerespectarea normelor privind regimul legal de viteză, polițiștii au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale şi au constatat trei infracţiuni. Tot în cadrul acţiunii au fost reținute permisele de conducere a trei conducători auto, care au călcat pedala de accelerație peste limita legală. Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei). De asemenea, ca măsură complementară, dreptul de a conduce se suspendă pentru o perioadă de 90 de zile.

One Thought to “Zeci de sancțiuni pe linie rutieră la sfârșit de săptămână”

  1. Anonim

    Poliţiştii rutieri sa dea drumul la radarele fixe din Zalau.
    Cele 5 radare fac cat toata rutiera din Salaj la un loc.
    Lucreaza non-stop si nici nu pot fi mituite. Poate asta e si motivul pentru care nu sunt puse in functiune.

Leave a Comment