Zeci de jandarmi sălăjeni, avansaţi în grad

Mihaela Oprea 1 august 2012 2
Zeci de jandarmi sălăjeni, avansaţi în grad

Peste 40 de jandarmi au fost avansaţi în grad, la termen, în cadrul unei festivităţi organizate la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj. Aceştia au fost avansaţi, în conformitate cu prevederile legale privind statutul cadrelor militare, deoarece în acest an au împlinit ori împlinesc stagiul minim în grad şi îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute de regulamentele militare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii, Isaia Micle, este vorba de 42 de militari, respectiv 10 ofiţeri, 31 de subofiţeri şi un maistru militar care au fost avansaţi în gradul următor, în termen. “Activitatea solemnă de înmânare a noilor grade a fost un prilej de bucurie şi de recunoaştere a meritelor celor care, pe parcursul a 4 sau 5 ani şi-au îndeplinit atribuţiile prevăzute de funcţiile pe care sunt încadraţi, această avansare aducănd cu sine o creştere a responsabilităţii precum şi un nivel mai ridicat al standardelor pentru îndeplinirea misiunilor”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Astfel, patru ofiţeri au fost trecuţi la gradul de locotenent colonel, trei în gradul de maior şi trei de căpitan. Totodată, şapte subofiţeri au fost avansaţi în gradul de plutonier adjutant şef, doi în gradul de plutonier adjutant, 21 de subofiţeri au trecut la gradul de plutonier major iar unul la gradul de plutonier. De asemenea, un maistru militar a fost avansat la gradul de maistru militar clasa I.
Noile grade obţinute de jandarmii sălăjeni înseamnă şi un plus la salariu, chiar dacă nu este unul consistent.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 1 august 2012 at 16:22 - Reply

    bravo lor……………

  2. radu 1 august 2012 at 20:07 - Reply

    Felicitari jandarmilor, merita.

Lasa un Raspuns »