Zeci de amenzi, impartite de politistii comunitari

Magazin Salajean 25 septembrie 2009 0

Zeci de amenzi, impartite de politistii comunitariFie pentru un rest de tigara aruncat la intamplare pe trotuar, fie pentru parcarea autoturismelor in alte spatii decat cele special amenajate, politistii comunitari nu i-au scutit de amenzi pe zalauanii indisciplinati. Peste 70 de sanctiuni contraventionale au fost aplicate de agentii Politiei Comunitare (PC) Zalau, in perioada 17-24 septembrie, dintre care 42 fiind insotite de amenzi si 29 de avertismente, ne-a declarat Lucian Trif, purtatorul de cuvant al PC Zalau. Astfel, patru persoane au fost sanctionate pentru cersetorie, una pentru ca si-a lasat cainele dezlegat pe domeniul public si alte sase persoane au fost sanctionate pentru conturbarea ordinii si linistii publice. 24 de cetateni au fost sanctionati pentru ca si-au parcat autoturismele in zone nepermise, iar alte patru persoane pentru ca au fost surprinse in timp ce spalau autoturismele pe spatiul apartinand domeniului public. In perioada analizata, agentii politiei comunitare au sanctionat cinci persoane care au aruncat resturi de tigari, coji de seminte, ambalaje etc. pe domeniul public si sapte persoane pentru ca au aruncat, tot pe domeniul public, resturi alimentare. De asemenea, doua persoane s-au ales cu amenzi dupa ce au expus marfuri sau ambalaje in apropierea unitatilor in care isi desfasurau activitatea, daunand esteticii, iar alte cinci deoarece au circulat cu vehicule cu tractiune animala in cartierele de locuinte, a precizat Lucian Trif. Si in parcuri au actionat agentii PC, unde au aplicat 12 sanctiuni contraventionale: cinci unor persoane care au utilizat echipamentul de joaca din parcuri avand varsta mai mare decat cea admisa de regulamentul parcurilor, cinci deoarece au plimbat cainii in spatiile de joaca pentru copii, in timp ce doua persoane au fost sanctionate pentru ca au circulat cu autoturismele pe aleile din parcul Bradet. O sanctiune mai aparte scrisa de agentii politiei comunitare a fost cea aplicata unui zalauan care si-a instalat, pe peretele blocului unde locuia, un suport pentru uscat rufe. Valoarea totala a amenzilor aplicate in perioada mentionata a fost de 8.900 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »