Zece sălăjeni la Urgenţă cu muşcături de căpuşă

Magazin Salajean 15 iunie 2011 0

Zece sălăjeni la Urgenţă cu muşcături de căpuşă

Numărul persoanelor care au solicitat ajutorul medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău după ce au fost muşcaţi de căpuşe a trecut de 60, ultimele zece cazuri fiind înregistrate la finalul săptămânii trecute. În timp ce populaţia încearcă să fugă de căldură la iarbă verde, medicii recomandă atenţie, mai ales că o banală muşcătură a acestei insecte poate duce chiar şi la encefalită.

Peste 60 de persoane au ajuns la Urgenţă, din aprilie şi până în prezent, după ce au suferit muşcături de căpuşă, aceste cazuri fiind mai multe decât totalul situaţiilor de acest gen înregistrate în întreg anul trecut. Mai exact, în 2010 au fost înregistraţi 50 de asemenea pacienţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în timp doar în ultimele patru zile, zece persoane au cerut sprijinul medicilor după ce au fost muşcaţi de căpuşe.

Între pacienţi s-au numărat şi trei copii. „Zece sălăjeni au ajuns, de vineri până ieri (luni, n.r.) la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu plăgi şi reacţii alergice rezultate în urma muşcăturilor de căpuşe. Este vorba de o fetiţă de 7 ani, din Nadiş, de un băieţel de 11 ani, din Zalău, şi de un altul, de 7 ani, şi el din Zalău, precum şi de şapte adulţi cu vârstele cuprinse între 46-77 de ani. Toţi pacienţii au fost trataţi în Urgenţă, nefiind necesară spitalizarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Codruţa Puşcaş.

Tot mai multe căpuşe

Întrucât muşcăturile de căpuşă pot duce la encefalită, este necesară prezentarea la medic atunci când se constată prezenţa lor. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj, Mircea Martin, recomandă populaţiei să acorde o atenţie sporită căpuşelor, mai ales că în ultimii ani, populaţiile de căpuşe au crescut foarte mult. „Cetăţenii care ies la iarbă verde trebuie să aibă grijă să nu stea direct pe iarnă, ci pe pături şi chiar să evite anumite zone, dacă le ştiu populate de căpuşe. De asemenea, în această perioadă, este recomandat să poarte îmbrăcăminte adecvată, care să acopere în întregime corpul, la ieşirile în aer liber, mai ales în zonele împădurite”, a declarat directorul DSVSA Sălaj.

Potrivit sursei citate, căpuşele trebuie îndepărtate imediat ce sunt descoperite, iar pacientul trebuie să fie atent să le îndepărteze în întregime, întrucât doar astfel se poate preveni transmiterea unor boli: prin îndepărtarea corpului se elimină riscul de transmitere a bolilor în timp ce parazitul se hrăneşte, iar prin îndepărtarea capului se elimină posibilitatea de apariţie la nivel local a unei inflamaţii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »