Zdrobita de o masina scapata de sub control

Magazin Salajean 5 aprilie 2012 0

Zdrobita de o masina scapata de sub controlO femeie in varsta de 48 de ani a ajuns in stare grava la spital, marti seara, prezentand multiple traumatisme si fracturi, dupa ce a fost lovita de o masina care rula cu viteza prin localitatea Cizer. Femeia a fost internata la Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta Zalau.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, a declarat ca accidentul de circulatie s-a petrecut din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum. Marti seara, in jurul orei 20, pe DJ 108G, in localitatea Cizer, Ana M. in varsta de 20 de ani, din Simleu Silvaniei, in timp ce conducea un autoturism, din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum in curba, a parasit partea carosabila si a lovit o femeie de 48 de ani, din Huedin, care se afla pe marginea partii carosabile, dupa care a intrat in coliziune cu un cap de pod. In urma impactului, cele doua femei au fost ranite grav, a declarat purtatorul de cuvant.

Femeia lovita de autoturism a fost preluata de o ambulanta si transportata de urgenta la Spitalul Judetean. Pacienta de 48 de ani a ajuns la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) la ora 21.10, prezentand un traumatism cranio-cerebral acut, comotie cerebrala, plagi multiple la nivelul fetei, traumatism toracic, fractura omoplat stang, contuzie bazin precum si o fractura cominutiva gamba stanga, rezultate in urma unui accident rutier. Pacienta a fost tratata la UPU, dupa care a fost internata la sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a spitalului, ne-a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, Codruta Puscas.

Politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate cauzele si imprejurarile in care s-a produs accidentul. Soferita risca sa se aleaga cu un dosar de cercetare penala pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »