Zălăuan arestat pentru evaziune fiscală

Reprezentantul unei societăţi comerciale din Zalău a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, după ce a prejudiciat statul cu peste 1,5 milioane de lei. Instanţa a admis propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi a dispus, la finele săptămânii trecute, arestarea preventivă a inculpatului C.V.P, pentru săvărşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă agravată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, Pompilia Stana, în intervalul 2009-2011, în calitate de reprezentant al unei firme din municipiu, inculpatul a emis peste 1.000 de facturi fiscale către diferite societăţi comerciale, ce aveau ca obiect prestările de servicii şi livrările de mărfuri. “Circa 900 de facturi nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă, prejudiciul astfel realizat depăşind 1,5 milioane de lei”, a precizat Stana. Întrucât prejudiciul depăşeşte echivalentul a 100.000 de euro, fapta a fost încadrată ca evaziune fiscală în formă agravată. În cazul în care zălăuanul va fi găsit vinovat, el riscă să stea după gratii între patru şi 10 ani.

One Thought to “Zălăuan arestat pentru evaziune fiscală”

  1. oscar pistorious

    dupa cum cunosc eu persoana asta nu stiu daca a facut evaziune fiscala de acest nivel, pentru ca nu se vede in starea materiala a acestuia, insa pe de alta parte cunosc o multime de bugetari ai caror stare materiala depaseste cu mult veniturile insa nimeni nu-i intreaba de sanatate! somn usor institutiilor statului de drept din zalau in continuare

Leave a Comment