VUNK, concert privat pentru elevii de elită ai Zalăului

Elevii valoroşi ai Zalăului, care s-au remarcat prin rezultate excepţionale în anul şcolar 2012-2013, au fost răsplătiţi cu burse din partea TenarisSilcotub. Compania a recompensat anul acesta 177 de liceeni din municipiu cu premii consistente în bani şi totodată le-a oferit şi un cadou surpriză: un concert privat, susţinut de trupa VUNK.
Gala decernării burselor de merit Tenaris a fost găzduită luni, 28 noiembrie, de Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, începând cu ora 18. Tinerii au primit felicitările oficialităţilor locale şi judeţene invitate, de asemenea, la eveniment. Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, a ţinut să sublinieze faptul că elevii talentaţi constituie bucuria întregii comunităţi. “Performerii sunt cei care ies în faţă, sunt cei care, de obicei, sunt premiaţi. Voi sunteţi cei care performaţi astăzi pe băncile şcolii. Tenaris, aşa cum ne-a obişnuit, vă aduce în faţă şi alături de noi, de comunitate, de Inspectoratul Şcolar, de Primărie, încercăm să-i sprijinim întotdeauna pe cei buni. Astăzi este seara voastră, avem pregătit şi un spectacol de care  sper că o să vă bucuraţi din plin, din plin o să ne bucurăm şi noi de voi şi astăzi şi în continuare pentru că sunteţi bucuria noastră, a întregii comunităţi”, a spus Căpîlnaşiu.
De asemenea, Gheorghe Bancea, inspector şcolar general al judeţului Sălaj, le-a reamintit tinerilor prezenţi că au doar de câştigat toţi care depun efortul de a învăţa. “Ştiu că acest eveniment esre posibil şi datorită rezultatelor pe care voi, elevii, le-aţi obţinut în anul şcolar precedent, fapt ce ne bucură şi suntem ferm convinşi că prin eforturile voastre, ale dascălilor voştri, veţi avea numai de câştigat atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Sigur, compania este un partener strategic pentru Inspectoratul Şcolar deoarece împreună am derulat şi derulăm în continuare o serie de proiecte, printre care şi cel de astăzi, bursele de merit Tenaris şi sper ca şi pe viitor să colaborăm cu aceeaşi intensitate. În această săptămână învăţămîntul sălăjean este în sărbătoare, sunt organizate o serie de manifestări, printre care, miercuri, Gala Olimpicilor slăjeni, deci în continuare elevii merituoşi sunt cei care sunt răsplătiţi, fiindcă, aşa cum se ştie, toţi cei care depun efortul de a învăţa au numai de câştigat”, a opinat inspectorul şcolar sălăjean şcolar.
La final, pentru a face evenimentul unul memorabil, premianţii Zalăului au fost invitaţi, alături de prietenii lor, la un concert privat VUNK , trupa care şi-a lansat recent un nou single, ultimul concert al acesteia a fost susţinut în Capitală, în faţa unui public numeros.

Alte articole

Leave a Comment