Victima transportata acasa de soferul care a lovit-o

Magazin Salajean 14 septembrie 2011 0

Victima transportata acasa de soferul care a lovit-o

O femeie in varsta de 53 de ani, din localitatea Huseni, a ajuns in cursul zilei de luni la spital, dupa ce a fost accidentata in timp ce traversa drumul fara sa se asigure. Pana sa ajunga insa la spital, femeia a trecut si pe acasa, unde a fost transportata chiar de catre soferul masinii care a lovit-o. Doar ca, din cauza ranilor suferite, victima a solicitat ingrijiri medicale si anuntat politia cu privire la incident. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Maria Cristea, accidentul s-a produs luni dupa-amiaza, in jurul orei 16, in localitatea Ratin. Conducatorul auto Ioan G. in varsta de 45 de ani, din localitatea Huseni, in timp ce se afla la volanul autoturismului, nu s-a asigurat corespunzator la efectuarea manevrei de mers inapoi, accidentand-o pe Lucretia R., care traversa drumul fara sa se asigure. Dupa impact, soferul a transportat victima la domiciliul acesteia, parasind locul accidentului fara incuviintarea politiei. In jurul orei 18.30, victima a sesizat incidentul, conducatorul auto fiind identificat dupa aproximativ doua ore, a declarat purtatorul de cuvant.

La cateva ore de la accident, femeia a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau pentru acordarea de ingrijiri medicale. Femeia a ajuns la Unitatea de Primire a Urgentelor, la ora 19.45, prezentand politraumatisme prin accident rutier. A fost diagnosticata cu traumatism cranio-facial, plaga contuza la nivelul buzelor si fracturi costale. A fost tratata in Urgente, insa nu a necesitat spitalizarea, a declarat purtatorul de cuvant al unitatii spitalicesti mentionate anterior, Codruta Puscas.

Oamenii legii continua cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs accidentul. Pe numele conducatorului auto au fost intocmite acte premergatoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului.

Urmarit national, pus dupa gratii

Un zalauan in varsta de 30 de ani a ajuns dupa gratii in cursul zilei de luni, dupa ce politistii l-au identificat ca este dat in urmarire nationala. Purtatorul de cuvant al Politiei Salaj, Maria Cristea, a declarat ca barbatul a fost depus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva Salaj. Politistii salajeni au prins luni un urmarit national, in persoana lui Traian S., in varsta de 30 de ani, din Zalau, dat in urmarire nationala de catre IPJ Salaj din data 8 septembrie a anului in curs. Pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei de doi ani de inchisoare, emis de Judecatoria Zalau pentru comiterea infractiunilor de violare de domiciliu si furt calificat, a precizat Cristea. Tanarul urmeza a fi transferat la penitenciarul din Oradea in vederea executarii pedepsei.

Motociclist baut si fara permis

Un tanar in varsta de 21 ani, din comuna Chiesd, s-a ales cu dosar de cercetare penala pentru comiterea infractiunilor prevazute de OUG 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, dupa ce a fost identificat in trafic, incalcand mai multe reguli de circulatie rutiera. Politistii din cadrul Sectiei de Politie Rurala nr. 8 Sarmasag, aflandu-se in timpul activitatilor de control si supraveghere a traficului rutier pe DJ 108 F, prin localitatea Sarmasag, l-au depistat duminica seara, in jurul orei 22:30, pe Ionut S., in timp ce conducea motocicleta neinmatriculata si fara a poseda permis de conducere. Tanarul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a evidentiat o alcoolemie de 0,68 de miligrame per litru de alcool pur in aerul expirat. Mai mult decat atat, tanarul a refuzat recoltarea de probe biologice, adaugand astfel o alta infractiune la dosarul penal intocmit de politisti.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »